Control cu nereguli în actele Teatrului Național

teatrul national targu muresCorpul de control al ministrului Culturii, Daniel Barbu, s-a aflat timp de două zile la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, pentru a verifica ilegalităţile semnalate de senatorul Marius Paşcan, vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, într-o interpelare adresată în urmă cu câteva zile.

Printre cei vizaţi de senatorul Marius Paşcan se regăseşte directorul Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Attila Gasparik, şi directorul artistic al instituţiei, Alina Nelega, împotriva cărora o serie de angajaţi şi foşti angajaţi ai instituţiei au formulat acuzaţii grave.

Marius Paşcan a declarat joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că printre neregulile care i s-au adus la cunoştinţă şi pe care le-a prezentat Ministerului Culturii ar fi angajarea în instituţie a unor persoane fără respectarea prevederilor legale, renovarea apartamentului unui director al teatrului din banii instituţiei numai pentru că a fost dat în chirie unui regizor, şantajarea membrilor de sindicat şi confiscarea documentelor sindicatului de către conducerea TN, precum şi o serie de înţelegeri referitoare la punerea în scenă a unor piese de teatru.

Acesta a spus că nu învinovăţeşte pe nimeni, însă date fiind acuzaţiile grave a solicitat Corpului de Control al ministrului să efectueze verificări.
Acesta a spus că evită să incrimineze conducerea teatrului, ‘asumându-mi ca principiu de viaţă prezumpţia de nevinovăţie’, însă acuzaţiile aduse ‘sunt mult prea concrete şi mult prea grave pentru a putea fi ignorate’.

Marius Paşcan a prezentat presei, joi, declaraţia de avere a directorului artistic al Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Alina Nelega, care ar câştiga lunar dintr-un cumul de funcţii la mai multe instituţii – TN, Teatrul Ariel condus de soţul ei, Gavril Cadariu, şi de la Universitatea de Artă – în jur de 15.000 de lei ‘care reprezintă totalul salariilor dintr-o lună a angajaţilor de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural’.

‘Fără a fi rău, cu toţii se plâng, cei din cultură, cât de greu o duc şi cât de rău o duc, dar dacă vă uitaţi la declaraţia de avere a doamnei Alina Nelega (…) ca să rezum, are un venit lunar de circa 15.000 lei. Deci se poate trăi bine din teatru, măi, oameni buni. Deci cât tu scrii piesa, soţul o regizează fie la Teatrul Naţional, fie la Teatrul Ariel, mai iei drepturi de autor, se renovează un apartament … Nu ştiu de ce se plânge lumea că se trăieşte rău din cultură. Cred că se trăieşte foarte bine. Acum să vă faceţi o idee, 15.000 de lei pe lună, ceea ce reprezintă veniturile doamnei Nelega pe lună, este echivalentul tuturor salariilor celor care fac parte din Direcţia pentru Cultură a judeţului Mureş. Mi se par lucruri extrem, extrem de grave. Pornesc de la prezumţia de nevinovăţie, dacă instituţiile statului constată că acest lucru este normal şi legal, şi moral, nu am ce să mai comentez. M-am bucurat că Ministerul Culturii a reacţionat atât de rapid’, a declarat Marius Paşcan.

De cealaltă parte, directorul artistic al Teatrului Naţional din Târgu Mureş, Alina Nelega, a precizat presei că într-adevăr Corpul de Control al Ministerului Culturii a fost la teatru, de luni până miercuri, şi că aceste acuzaţii sunt ‘calomnioase’, ‘aberante şi foarte ciudate’.

‘Ciudat că n-am fost invitaţi la conferinţă nici eu, nici domnul Gasparik, i-aş ruga pe aceşti domni – Paşcan şi Băciuţ (Nicolae Băciuţ, şeful DJCCPCN Mureş), care înţeleg că e în spatele poveştii – să se informez în prealabil. Nu ştiu de ce domnul Paşcan nu m-a întrebat, o comunicare directă ar economisi banii publici şi nervii noştri. Sunt aberante şi foarte ciudate aceste acuze, în virtutea statutului de fost jurnalist, ar fi trebuit să se informeze din două surse independente înainte de a ieşi cu aceste acuzaţii, foarte dramatice şi agresive. Dacă are intenţii bune. Mă întreb dacă n-a fost manipulat (…) Despre acuzaţia de angajări ilegale – probabil domnul Paşcan nu e la curent cu faptul că legea permite managerului să angajeze cu contract pe perioada mandatului său, eu am contract pe perioadă determinată’, a arătat Nelega.

Aceasta a mai precizat că singura sa piesă pe care a montat-o la Teatrul Naţionale este ‘Efectul Genovese’, că are statut şi legitimitate ca dramaturg, că montează demult spectacole împreună cu soţul ei, având până acum puse în scenă 16 piese.AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.