Cooperare maghiară pentru dezvoltarea regiunilor viticole şi a culturii vinului în Bazinul Carpatic

Viticultorii maghiari şi cei din afara graniţelor Ungariei şi-au confirmat intenţia de cooperare sâmbătă, la Budapesta, semnând cel de-al doilea Acord de Cooperare Vinicolă din Bazinul Carpatic pentru dezvoltarea regiunilor viticole şi a culturii vinului.

Levente Magyar, secretarul de stat responsabil pentru diplomaţia economică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria a declarat că primele rezultate ale cooperării dintre viticultorii din Ungaria şi cei de peste hotare sunt deja vizibile, însă este nevoie de crearea unor reţele eficiente pentru dezvoltarea transfrontalieră a culturii maghiare a vinului în Bazinul Carpatic.

Secretarul de stat a subliniat că în ultimii doi ani ideile acestea s-au bucurat şi de sprijin financiar. Sute de producători de vin din afara Ungariei au primit sprijin financiar în valoare de milioane de forinţi pentru investiţii. Dacă guvernul îşi va putea continua munca şi după alegerile parlamentare din Ungaria organizate în aprilie, cuantumul sprijinului din acest domeniu se va ridica la miliarde de forinţi, a spus Levente Magyar.

În opinia lui Zsolt Németh, preşedintele Comisiei de politică externă a Parlamentului de la Budapesta, acordul face posibil ca toţi actorii implicaţi şi ataşaţi de dezvoltarea producţiei vinului maghiar să lucreze împreună în Bazinul Carpatic.

Potrivit estimărilor, viticultorii maghiari au podgorii care se întind pe o suprafaţă de un milion de hectare, iar cea mai mare parte a acestei suprafeţe poate face parte din marea regiunea viticolă maghiară din Bazinul Carpatic, aflată în plin proces de dezvoltare, a adăugat Németh. Dacă vinurile maghiare originare de aici vor putea fi prezentate drept vinuri din Bazinul Carpatic, această regiune viticolă va fi imbatabilă şi pe plan internaţional. Acesta nu este revizionism, a subliniat politicianul, ci doar o descriere a unei mari regiuni viticole, care poate ajuta la o gospodărire de succes, a spus Zsolt Németh.

MTI

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.