Coșmarul justiției rurale

Coșmarul justiției rurale

NadesConform spuselor unor cetățeni, comuna mureșeană Nadeș este dominată de infractori dezlănţuiţi, împotriva cărora nimeni nu are putere şi curaj să ia vreo măsură. Spargeri, raliuri, hoții la drumul mare fără ca cineva să facă ceva sunt câteva dintre aspectele care caracterizează mica comună din apropierea Sighișoarei. Această situaţie ne-a fost adusă la cunoştinţă de câţiva cetăţeni din comună. Să fie acest caz unul deosebit sau toate satele sau comunele din țară se confruntă cu așa ceva? Cert este că peste toate planează o legislație defectuoasă, iar în acest cerc vicios sunt prinși atât oamenii care asigură justiția, cât și cetățenii speriați…

3 X spargere

Acum aproximativ 10 ani, doamna G.E. (originară din județul Mureș), care era atunci trecută de a doua jumătate a deceniului al șaselea de viață, mergea cu mașina de la Brașov (oraș în care-și avea domiciliul) la Reghin. Mașina pe care o conducea s-a defectat pe când era în comuna Nadeș de lângă Sighișoara. Așteptând să-i fie reparat automobilul, G.E. a observat o în sat o casă foarte frumoasă, care era de vânzare, și de care s-a „îndrăgostit” instantaneu. „Am cumpărat-o și m-am mutat în Nadeș. De atunci, a început coșmarul vieții mele!”, și-a început povestea G.E., după care ne-a povestit toate necazurile pe care le-a avut cu infractorii.
Dânsa ne-a povestit foarte revoltată că deşi i-a fost spartă casa de trei ori, niciun infractor nu a fost prins, dând vina în primul rând pe poliţie. Ea a prezentat situaţia din sat ca fiind dramatică: furturile sunt la ordinea zilei, poliţia nu intervine, oamenii sunt terorizaţi şi ameninţaţi de către hoţi pentru a nu fi reclamaţi.

Primul şoc

Dar, să o lăsăm pe G.E. să-şi continue povestea: „Lângă mine locuieşte o familie care are un copil bolnav la cap şi care toată ziua se interesează doar de băutură şi petreceri. Într-o noapte, la ora 3, mi-am permis să merg la aceşti vecini să-i spun băiatului să dea muzica mai încet (fiindcă asculta muzică la maxim). Drept consecinţă tânărul a venit şi mi-a lovit poarta până a rupt-o. Apoi mi-a rupt şi gardul. Am făcut plângere. De la procuratură mi-a venit hârtie că nu s-a întâmplat nimic, nicio stricăciune. Am fost şi la poliţie la Sighişoara, precum şi în audienţă la Tîrgu-Mureş, la comandantul de Poliţie. Nu s-a luat nicio măsură. La puţin timp însă a fost schimbat şeful de post din sat”.

Două într-un an

„În 2010 mi s-a spart casa de două ori. Prima dată, poliţia a venit după aproximativ o oră după ce am anunţat spargerea. Au venit şi de criminalistică din Sighişoara, dar nici măcar nu au luat fiarele cu care au forţat uşa. Nu am primit niciun răspuns de la ei. După un timp m-am dus eu la poliţie şi au zis că nu s-a găsit nicio probă deşi tot mi-au răvăşit prin casă. Şi fotografiile le-au distrus pentru a vedea dacă nu am bani ascunşi în rame. Mi-au luat bani, cupoanele valorice pentru încălzire, lucruri noi, parfumuri etc.

A treia oară când mi s-a spart casa eram acasă. Era în ajunul Crăciunului. În acea zi trebuia să plec la Braşov, la fiica mea. De aceea, i-am spus băiatului unei familii de la care cumpăram lapte, să nu mi-l aducă în acea zi. Dar, după aceea, m-am răzgândit şi am rămas acasă. După 10 seara am adormit. La un moment dat mă trezesc, auzind o lovitură în poarta de la curte. Am luat în mână un spray paralizant şi am sunat la poliţie. Poliţistul mi-a promis la telefon că vine imediat. Dar nu a venit deloc. Eu, crezând că vine în foarte scurt timp, am prins curaj şi am ieşit în curte la ei, strigând: Lasă că vine poliţia la voi! În curte erau trei tineri care deja sparseră uşa de la casa mare (eu am două case pe curte). L-am recunoscut pe unul dintre ei. Era tânărul din familia de la care luam lapte. Veniseră fiindcă ei ştiau că nu sunt acasă. Cei trei au ieşit din curte repede. Am aşteptat degeaba toată noaptea să vină poliţistul. N-a venit.

A doua zi a venit un alt poliţist care s-a uitat prin curte, dar nu a făcut niciun proces verbal. După ce am făcut eu plângere în scris la poliţie, l-au trimis pe infractor cu mama acestuia să-şi ceară scuze. În plus, până în primăvara anului 2012 n-a mişcat nimeni niciun deget. Atunci, m-am dus la procuratură la Sighişoara şi am făcut o plângere. I-am menţionat pe toţi trei cu numele (între timp am aflat şi numele celorlalţi doi). De la procuratură mi-a venit în termen răspuns că dosarul se află în lucru”.

Răspunsul

În vara anului 2012, G.E. a primit răspunsul oficial de la procuratură: cei trei tineri au fost declaraţi nevinovaţi, după cum precizează dânsa: „Mi-au spus că cei trei au dorit să mă colinde (!), că pagubele produse erau foarte mici şi că fapta lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni”.

Am cerut detalii în legătură cu acest caz şi de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara. Răspunsul furnizat de prim-procuror Marcu Virginia a fost următorul: „Vă comunicăm că dosarul nr. 2516/P/2010 a fost soluţionat de către acest Parchet, prin ordonanţa emisă de procuror la data de 11.06.2012, privind infracţiunile de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 şi distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 C .pen.

În cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii TNI, DIN şi DSI, iar soluţia a fost comunicată petentei G.E., aceasta neuzând de dreptul de a formula plângere împotriva soluţiei emisă de procuror, în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 C .proc.pen.”.

Situaţie deosebită?

G.E. prezintă situaţia din Nadeş ca fiind deosebită, oamenii trăind într-o stare de teroare: „Atâta hoţie e în sat că le e frică oamenilor să vorbească pentru ca s-a întâmplat să se dea foc la anexe gospodăreşti dacă ai spus ceva ce ai văzut. Dar nimeni nu e arestat. Sunt oameni foarte periculoşi aici. Atâtea case sparte etc., dar niciun dosar penal. Totul se învârte în jurul poliţiştilor. Mi-e frică. De abia dacă dorm 2-3 ore pe noapte…”

Pentru a afla care este punctul de vedere al poliţiştilor despre cele prezentate anterior, am sunat la poliţia din Nadeş. De la telefon ni s-a răspuns scurt: „Noi nu dăm nicio relaţie. Sunaţi la IPJ Mureş, la purtătorul de cuvânt”. Când am continuat, spunând că am primit reclamaţii cum că în sat sunt multe infracţiuni şi că hoţii nu sunt prinşi, poliţistul a continuat pe acelaşi ton: „Bine, sunaţi la conducere la Mureş”.

Astfel, am sunat la IPJ Mureş, unde purtătorul de cuvânt Andreea Pop ne-a informat că nu se cunoaşte a fi nicio situaţie deosebită la Nadeş din punctul de vedere al infracţionalităţii.

De asemenea, primarul comunei Nadeş, Erhardt Laszlo Ivan, a declarat: „Nu există o situaţie deosebită la noi în sat. Aş putea spune că situaţia este mai bună decât în alte comune învecinate. Este adevărat că mai sunt furturi, din cauza sărăciei. Dar asta este vina guvernului, a conducerii ţării care nu reuşeşte să crească nivelul de trai. În general furturile sunt de mică valoare”.

Alţi martori

Pentru a avea o imagine mai obiectivă, am contactat şi alţi săteni din Nadeş, întrebându-i despre nivelul infracţionalităţii? Din şapte persoane întrebate, două ne-au dat detalii despre infracţiunile din sat, patru au evitat să dea un răspuns concret, una singură negând că nivelul infracţionalităţii ar fi ieşit din comun.

Astfel, Ş.M. a declarat că „de abia ne-am mutat aici, de vreo lună”; răspunsul lui ni s-a părut ciudat şi l-am bănuit că evită să ne răspundă fiindcă l-am contactat telefonic, numărul luându-l din cartea de telefoane, care desigur, fusese actualizată cu mult timp înainte, nu acum o lună. „Nu vreau să comentez aşa ceva”, a fost răspunsul unui alt sătean L.Ş.O. Tot un răspuns evaziv ne-a furnizat şi V.I.: „Eu nu stau pe acasă aproape deloc. La două luni vin o săptămână. Nu ştiu nimic”. „Nu ştiu. Spargerile, furturile au fost anii trecuţi. S-au mai liniştit lucrurile”, a apreciat A.T. din Nadeş.

Dezvăluiri noi

Însă, iată că am primit şi noi asigurări că situaţia din sat nu e tocmai liniştită. De exemplu, C.G. precizează: „Situaţia este foarte rea. Se fură foarte multe lemne din pădure. În plus, oamenii sunt terorizaţi, le e frică să spună ceva fiindcă sunt ameninţaţi. Foarte mulţi tineri conduc maşini prin sat fără permis. Noaptea se fac adevărate raliuri pe aici. Adeseori au loc furturi din locuinţe. Şi aproape de mine stă o familie căreia i-a fost spartă casa de două ori când a fost plecată de acasă. Toată lumea ştie cine sunt hoţii, dar nu se face nimic. Sunt adevărate clanuri aici”.

Aceeaşi situaţie dramatică este prezentată şi de către T.S.: „Au avut loc multe spargeri în Nadeş şi nu s-a luat nicio măsură: spargeri la şcoală, la casele oamenilor. Şi mie, anul trecut, în timp ce am fost la biserică mi-au furat flexul, bormaşina, cazanul de fiert rachiu şi alte mărunţişuri. Am anunţat poliţia, dar nu s-a luat nicio măsură deşi eu ştiam cine a fost autorul. Şi lui I.C. i-au intrat hoţii şi i-au furat tot, lui N.R. i-au furat cazanul de rachiu, iar lui D. tot cazanul de rachiu. De 2-3 ori a fost spartă şcoală. Niciodată nu a fost prins niciun hoţ”.

Concluzii

Situaţia din Nadeş, după spusele unora dintre săteni, pare a fi nu tocmai roz. Dacă e aşa sau nu, doar locuitorii de acolo ştiu. Dincolo de situaţia concretă din Nadeş, iese în prim-plan o problemă naţională: adeseori în mediul rural, dar nu numai, justiţia înaintează cu paşi greoi, iar uneori nu înaintează deloc. Nu este neapărat vina poliţiştilor, cât mai ales a legislaţiei şi a procedurilor oficiale de prindere a infractorilor care nu sunt cele mai eficiente. Chiar dacă există posibilitatea ca situaţiile prezentate în acest articol să nu fie o regulă, ele trag un semnal de alarmă important: odată cu scăderea gradului de cultură a tineretului din mediul rural, cu sărăcia tot mai cruntă şi cu un număr insuficient de poliţişti rurali (care adeseori au şi mâinile legate la spate din cauza legislaţiei nefavorabile), ar putea apărea şi un fenomen infracţional rural greu de controlat.

Vasile Dancea

print
Share
One comment on “Coșmarul justiției rurale
  1. CSONT DAN-ANDREI spune:

    DOAMNA G.E.sa nu uitam faptul ca daca infractorii folosesc manusi,piper si altele pentru a-si acoperii urmele,nu inseamna ca daca procurorul decide ne inceperea urmaririi penale,inseamna ca este in favoarea infractorilor,sau politia din mun.Sighisoara nu se prezinta,pentru ca stie cum sta situatia,in cazul infractorilor,care stiu ce fac….dumneavoastra nu intelegeti ..stiu,dar asta este…hotu ne prins negustor cinstit!Asa ca nu condamnati Procuroru sau agentii de Politie.pt.ca ei nu se iau dupa vorbe,ci doar dupa dovezi si probe.Pentru dumneavoastra CSONT DAN-ANDREI,CART.HETIUR. LOC.SIGHISOARA.daca aveti intrebari in legatura cu ce am scris,si daca doriti sa aveti liniste,ma puteti contacta la nr.00491769692588.MANA PE MANA se spala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.