Creşă din fonduri europene în cartierul Unirii

În prezent, în Cartierul Unirii din municipiul există o singură creșă funcțională cu o capacitate de 42 de copii. Locuitorii din acest cartier, în majoritate tineri, au făcut mai multe solicitări pentru înscrierea copiilor în creșă, cereri care, deocamdată, nu pot fi satisfăcute. Pe strada Remetea nr. 35, fiinţează creșa nr.6 cu o capacitate de 42 de copii la o cerere existentă de aproximativ 100 de copii.

Astfel, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 poate fi creată o nouă creșă. Pentru rezolvarea acestei situaţii, a fost propus amplasamentul de pe strada Apaductului nr. 54-56. Terenul are o suprafață totală de 33.687 de metri pătraţi, din care se propune un teren de cca 2.600 metri pătraţi pentru funcționalitatea creșei. Clădirea existentă are o suprafață ocupată la sol de cca 200 mp, iar pentru clădirea nouă se propune o suprafață ocupată la sol de cca 420 mp. Capacitatea creșei va creşte şi va cuprinde între 60 – 80 de copii.

Prin realizarea acestui obiectiv de investiții s-ar satisface nevoia de locuri disponibile pentru copiii din Cartierul Unirii și zona adiacentă, cu cartierele de case nou construite. Astfel, părinții nu ar mai fi nevoiți să transporte copiii în celelalte cartiere ale orașului, în special în orele de vârf de trafic rutier, precizează administraţia locală.

Principala sursă de finanțare se dorește a fi accesată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4- Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, OT 10 – investiții în educație, formare și formare profesională pentru competențe și învățare pe tot parcursul vieții și este reprezentată astfel: în procent de până la 98% din valoarea cheltuielilor eligibile – fonduri nerambursabile; buget local , 2% din valoarea cheltuielilor eligibile + valoarea cheltuielilor neeligibile. Costurile totale estimate se ridică la 2.000.000 Euro.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.