Crește promovabilitatea la Bac după contestații

Crește promovabilitatea la Bac după contestații

evaluare nationala afisare rezultatePromovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, de la 54,69% la 55,61%, a anunţat, vineri, inspectorul şcolar general al judeţului, Ştefan Someşan.

Şeful ISJ Mureş a arătat că în urma contestaţiilor, rata de promovare a examenului de bacalaureat – pentru care este nevoie de o medie generală peste 6,00 şi note, la fiecare disciplină, peste 5,00 – a crescut de la 54,69% la 55,61%. Astfel, din cele 1.084 de contestaţii depuse după afişarea rezultatelor la examenul de bacalaureat, 418 au fost admise, 247 au dus la note mărite, în timp ce în 171 din cazuri notele au fost micşorate.
Potrivit acestuia, au fost 11 contestaţii ale unor note de peste 9,50, în patru dintre cazuri nota a fost mărită, iar în şapte a fost micşorată. Dintre lucrările cu note sub 5,00, un număr de 102 au primit notă mai mare şi în cazul a 59 aceasta a fost micşorată, iar în ce priveşte lucrările cu notă iniţială între 5,00 şi 9,50, ale căror note au fost contestate, sunt 141 de cazuri în care nota a fost mărită şi 105 unde aceasta s-a micşorat.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.