«

»

Cum va fi vremea de Crăciun şi Revelion

Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a evolției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 19 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017. Temperaturile nu vor fi foarte scăzute și nici nu va ninge decât după Crăciun.

În Transilvania variațiile de temperatură, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, vor fi în general spre creștere. Regimul termic din prima săptămână va fi apropiat de cel normal la valorile diurne și în general sub normal la cele din cursul nopților. În medie, temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 3 grade, iar cele minime între -11 și -7 grade.

În cea de a doua săptămână, majoritatea valorilor de temperatură vor fi în jurul celor climatologic specifice perioadei și chiar ușor mai ridicate. Ca medie pe regiune, se vor înregistra maxime cuprinse între 2 și 4 grade și minime între -10 și -6 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi foarte redusă până în data de 28 decembrie, iar după aceea va fi în creștere.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.