„Curaj pentru a comunica în limba română”

elevi (2)Aproximativ 300 de elevi de la şcolile cu predare în limba maghiară din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş sunt aşteptaţi să participe, luna viitoare, la Miercurea Ciuc, la un concurs de limba română, devenit tradiţional.

Concursul naţional de competenţe lingvistice în limba română pentru minorităţi ,,Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” a ajuns la ediţia a XII-a şi se adresează tuturor elevilor din clasele V-XII de la şcolile cu predare în limba maghiară, din cele trei judeţe.
Profesoara de limba română Maria Sturzu, de la Liceul Teoretic ,,Márton Aron” din Miercurea Ciuc, iniţiatoarea concursului, consideră că într-o zonă preponderent maghiară a fost şi rămâne o provocare pentru elevi şi pentru profesori deopotrivă învăţarea şi receptarea limbii române, aceasta nefiind limbă maternă.
„Existenţa unui mediu multietnic şi multicultural necesită o cale de cunoaştere în primul rând de natură lingvistică mult mai amplă, dar şi mai controversată decât în orice altă zonă. Stăpânirea comunicării în limba română a elevilor, care nu au altă oportunitate de exprimare decât în cadrul orelor la care se predă acest obiect de studiu, devine pe zi ce trece din ce în ce mai provocatoare şi acest aspect trebuie să facă obiectul preocupărilor noastre, ale profesorilor de specialitate, atât în cadrul curricular, cât şi extracurricular”, le-a transmis miercuri colegilor săi Maria Sturzu în invitaţia de participare la concurs.
Organizatorii întrecerii, Liceul ,,Marton Aron” din Miercurea Ciuc, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia Comunitară Românească din Miercurea Ciuc, consideră că acest concurs reprezintă, ,,ca şi până acum, o invitaţie adresată elevilor de a avea curaj pentru a comunica mai mult şi mai corect în limba română”.
Profesorii spun că există un interes mare din partea elevilor pentru concursul ,,Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, în condiţiile în care şansele lor de a participa la întreceri în limba română sunt mult mai reduse.

25 martie, data limită pentru înscrieri

Înscrierea se face până în data de 25 martie, iar concursul va avea loc pe 7 aprilie.
În anii precedenţi, câştigătorii concursului au fost răsplătiţi de partenerul tradiţional – Asociaţia Comunitară Românească din Miercurea Ciuc – cu cărţi scrise de clasicii literaturii româneşti şi universale şi cu vizite la Palatul Parlamentului, Muzeul Cotroceni sau Muzeul Antipa din Bucureşti, dar au avut parte şi de experienţe interculturale cu colegii lor din Capitală.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.