Curajul de a spune!

Curajul de a spune!

cristian teodorescuSăptămâna trecută, ziarul nostru publica un articol intitulat „IȘJ acuzat de lipsă de transparență!” Articolul trata subiectul constituirii corpului de metodiști ai Inspectoratului Școlar Județean Mureș, mai exact faptul că IȘJ nu a publicat o metodologie de concurs corespunzătoare, existând mai multe nereguli care pot fi citite în continuare pe http://punctul.ro/2013/10/13/isj-acuzat-de-lipsa-de-transparenta/.

Pe scurt, unii candidați la concursul pentru metodiști au acuzat IȘJ de lipsă de transparență și lipsa unei diseminări corespunzătoare a informațiilor către cadrele didactice în privința acestui concurs.

Relevant pentru importanța subiectului este faptul că articolul a adunat cele mai multe comentarii pe pagina de internet a ziarului, www.punctul.ro, un număr aproape dublu de comentarii față de orice articol publicat.

Concret, pe pagina de internet, mai multe cadre didactice au apreciat curajul celor care au demascat unele dintre neregulile de la IȘJ, nefiindu-le teamă de posibilele măsuri punitive din partea superiorilor lor. Alți profesori au făcut, în cadrul comentariilor, noi dezvăluiri, au scos la iveală noi nereguli referitoare la concursul pentru metodiști. Pe internet, mulți profesori chiar au considerat că o anumită persoană din IȘJ este vinovată pentru multe dintre neregulile actuale din conducerea învățământului mureșean. Nu în ultimul rând, cadrele didactice au criticat intervenția pregnantă a politicului în învățământul mureșean, ceea ce, spun acestea, ar avea consecințe nefaste asupra calității actului educațional.

Concluzia: este timpul ca și alți profesioniști ai sistemului de învățământ (precum și din cadrul altor sisteme – sanitar, justiție etc.) să-și ia inima în dinți și să demaște neregulile care le îngreunează munca sau au consecințe negative asupra performanțelor proprii sau ale persoanelor cu care lucrează. Desigur, noi, presa, le vom sta alături, nu pentru scandal, ci pentru a apăra, prin mijloacele proprii, valorile democratice care stau la baza bunului mers al societății, căci poate acesta este rolul cel mai important al presei – de a fi „câinele de pază al democrației”. În acest sens, datele de contact ale redacției sunt publicate pe pagina de internet.

Cristian Teodorescu

print
0 comments on “Curajul de a spune!
  1. Cristiana Chira spune:

    Buna ziua. In primul rand ii felicit pe colegii mei care au avut curajul sa spuna cu voce tare ceea ce multe cadre didactice au observat la acest concurs ( doar in aparenta concurs!). Epopeea acestui concurs a inceput pt mine cand am incercat sa imi realizez portofoliul si mi-am dat seama ca nu stiu care punct din acel „curriculum vitae” e mai important. Am intrebat colegi din ISJ, crezand ca nu am gasit eu pe site criteriile de evaluare. Insa, ghinion, nu existau. Cel putin pt noi, cadrele didactice. Mi-am intocmit portofoliul cum am crezut de cuviinta, l-am depus si apoi am inceput sa ma documentez asupra acestui concurs, pe site-urile altor ISJ-uri. Credeam ca am uitat complet cum se intocmeste o procedura pt un concurs, insa mi-am dat seama ca nu eu „am uitat”, ci altii. Apoi au aparut balbaielile privind „interviul”, „proba practica”, „interviul prin test scris”. Drept urmare, nu m-am prezentat la test, evitand astfel, umilinta care era pregatita pt colegi cu experienta bogata in activitatea metodica si manageriala. Insa, pe tabelul cu rezultate finale, eu „absenta” la test, sunt „respinsa”. Interesant, nu? Apoi am aflat ca testul scris a fost nesecretizat, prin urmare corectorii au stiut cui dau punctajul si pt ce.
    Cert este ca sustin parerea colegilor mei in ceea ce priveste lipsa de transparenta si de corectitudine in organizarea si desfasurarea acestui „surogat” de concurs.
    Nu am vorbit pana acum, nu de frica, ci din respect pt unii colegi de la ISJ,profesionisti, care sunt sigura, sunt de aceeasi parere cu mine. Cred ca lor le e frica.

  2. pascan sabin spune:

    Am avut curaj si voi avea intotdeauna…respectand insa litera legii, asa cum am fost „educat” de cel care m-a promovat. Sunt total de acord cu cele spuse de d-na Chira si da, balbaielile in sistemul de educatie muresean exista. Stimati colegi trebuie sa spuneti ce ganditi…inspectorii ar trebui sa fie acolo sa ne ajute, sa ne ofere corect informatia, dar se pare ca se ajute intre ei. Priviti pe site-ul ISJ la adresele postate si numarati zilnic greselile celor numiti „inspectori” si veti vedea de ce am si eu curaj de a spune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.