Curs postuniversitar de ecografie toracică, la Tîrgu Mureș 

Societatea Română de Pneumologie, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș, organizează, în perioada 28-29 septembrie, la Hotel Business din Tîrgu Mureș, un curs postuniversitar de ecografie toracică, la care vor participa lectori de renume din țară și din străinătate. Specialiștii vor prezenta tehnica ecografiei toracice, un mijloc modern de diagnostic al patologiei afecțiunilor toraco-pleuro-pulmonare.

Cursul postuniversitar se adresează medicilor din specialitățile: pneumologie, ATI, medicină internă, cardiologie, imagistică, chirurgie toracică și abdominală, medicină de familie etc. Participarea studenților este încurajată și gratuită. O importanță deosebită va fi acordată demonstrațiilor practice și sesiunilor de prezentări de cazuri.

„Tematica abordată va fi una variată, de actualitate, care se va axa pe indicațiile, tehnica ecografiei toracice și pe aspectele normale și patologice ale patologiei toraco-pleuro-pulmonare diagnosticate cu  ajutorul ecografiei toracice. În același timp, se vor prezenta indicațiile ecografiei toracice ca mijloc de ghidare a unor manopere terapeutice și ca mijloc de diagnostic la „patul bolnavului” în urgențe și la pacientul în stare critică. Cursul se va înscrie în activitățile premergătoare unei viitoare organizări a competenței în ecografia toracică”, a afirmat prof. dr. Gabriela Jimborean, șeful Disciplinei de Pneumologie a UMF Tîrgu Mureș.

Cursul postuniversitar de ecografie toracică se va desfășura în cadrul Conferinței Grupului de Lucru pentru Ecografie Toraco-Pulmonară și Patologie Pleurală a Societății Române de Pneumologie și a celei de-a șaptea ediții a Conferințe Naționale de Tabacologie, din perioada 28-30 septembrie. Manifestările științifice își propun să aducă cele mai relevante dovezi în sprijinul conceptului de interdisciplinaritate și bune practici. Informații suplimentare se pot obține AICI.

Cu respect,  Compartimentul Relații Publice UMF 0265-215.551 interior 259| comunicare@umftgm.ro

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.