D'ale sportului

A început sezonul sportiv. Echipele tîrgumureșene se zbat pentru puncte, însă ultimele meciuri au arătat că mai au încă mult de muncit pentru a da rezultate.

Baschet

baschet feminin

Începem cu echipa de baschet feminin, Nova Vita, care a pierdut la sfârșitul săptămânii trecute (sâmbătă seara), în deplasare, cu 55 la 78 în faţa vicecampioanei CSM Satu Mare, într-o partidă din etapa a III-a a Diviziei A de baschet feminin. Pentru fetele de la Nova Vita urmează o nouă confruntare foarte dificilă. În cadrul rundei a IV-a, Nova Vita va întâlni miercuri, 10 octombrie, de la ora 18, pe teren propriu, puternica formaţie BC ICIM Arad.

Nici băieții baschetbaliști nu s-au descurcat mai bine. Meciul BC Mureș contra celor de la BC Timișoara a scos la iveală o sumedenie de probleme. BC Mureș a pierdut la diferență mare (72 la 85) meciul în condițiile în care s-a jucat pe teren propriu.

Fotbal

Echipa de fotbal în sală, City’us Tîrgu-Mureş, a învins săptămâna trecută, etapa a IV-a, în Sala Sporturilor, pe Spicom Sfîntu-Gheorghe (6-1). City’us conduce în clasament, cu 9 puncte, la egalitate cu ACS Odorheiu Secuiesc, departajate de golaveraj. În etapa viitoare, City’us va sta, următorul joc al campionilor fiind programat în etapa a V-a, 14 octombrie, în deplasare la nou-promovata CSMS Iaşi.

FCM Tîrgu-Mureş a terminat la egalitate, 1-1, partida amicală disputată la Braşov, în compania formaţiei secunde a celor de la Dinamo Bucureşti. O noutate cu care ne mândrim este faptul că mijlocaşul formaţiei FCM Târgu-Mureş, Alexandru Dan, a fost convocat la lotul naţional Under 19 al României, pentru grupa de calificare la turneul final, care va începe săptămâna viitoare, în Scoţia.

Ciclism

Un tânăr din Tîrgu-Mureş a câştigat cursa de 50 km din cadrul concursului montan de ciclism „Maros Bike Marathon”, ce a avut loc în Munţii Gilăului. Szentes Norbert, din Tîrgu-Mureş, a terminat primul cursa de 50 km în 2 ore, 30 de minute şi 48 de secunde.

Judo

La Bacău s-a desfășurat Campionatul Naţional de Judo Ne Waza. Peste 470 de judoka au participat la categoriile de vârstă U11-U13-U15. Asociaţia Club Sportiv Hikaritori Mureş, condusă de antrenorul Oláh Sándor, a fost prezentă cu un număr de 12 sportivi. Aceştia au confirmat aşteptările obţinând rezultate mulţumitoare. Darida Blanka a obţinut medalia de bronz la categoria U11-32 kg. Clubul Hikaritori mai are anul acesta programate o serie de competiţii din care două internaţionale, Cupa Unio Satu Mare şi Cupa Tîrgu-Secuiesc, competiţii de tradiţie în calendarul competiţional.

Cristina Vancea

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.