„Darul vieţii” a fost la Luduş

DSC04347Cu ocazia intrării în Postul Nașterii Domnului şi printr-o conjunctură fericită, parohul bisericii din Luduş a reuşit să aducă în oraş, cu ajutorul Asociaţiei ,,Darul Vieții”, icoana Sfintei Maria din Guadelupe. Monseniorul Ioan Chişărău, preşedintele Asociaţiei a oficiat Liturghia la biserica greco-catolică „Sfântul Apostol Petru” la invitaţia preotului paroh dr. Sorin Valer Russu cu o pledoarie pentru viaţa de familie şi pentru ocrotirea mamelor şi a copiilor.

Icoana…

… provine din oraşul mexican Guadelupe situat în Nord Estul ţării, în centrul statului Nuevo Leon şi este cunoscută din secolul XVI. Părintele Russu ne-a relatat că în acele timpuri, băştinaşii descoperiţi de spanioli de ceva vreme practicau sacrificiile de copii în cadrul ritualurilor păgâne. Şi atunci, pentru încreştinare şi abandonarea acelui obicei barbar, Sfânta Fecioară Maria s-a arătat în Guadelupe unui păstor pe mantia căruia s-a imprimat imaginea Sfintei. În urma acestei revelaţii a lui Dumnezeu prin Sfânta Fecioară Maria, o parte a poporului aztec a renunţat la acele practici barbare. De atunci, mantia cu chipul Sfintei a devenit o icoană venerată a Bisericii Catolice şi se păstrează în Bazilica din Guadelupe, al doilea loc de pelerinaj din lume după Ţara Sfântă.
Părintele Russu menţionează că această icoană nu se adresează doar credincioşilor greco-catolici, ci tuturor celor care respectă cultul Fecioarei Maria. În cele două zile cât icoana a fost găzduită de biserica din Luduş, credincioşi din toate religiile s-au rugat Fecioarei, o unică ocazie de a fi în apropierea unui simbol sacru al creştinătăţii, un beneficiu spiritual care decurge din pelerinajul şi devoţiunea la Sfânta Fecioara Maria. În mod special, devoţiunile sunt datorate de femeile care nu pot avea copii, pentru cele care îi doresc şi pentru cele care au făcut avorturi. Pentru acestea din urmă intervine conştiinţa fiecăreia şi în funcţie de ea, urmează iertarea.

Asociaţia „Darul vieţii” a fost înfiinţată în anul 2003 la Timişoara cu scopul de a ajuta mamele însărcinate şi familiile cu mulţi copii.

Ioan A. Borgovan

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.