Datorită unui amendament al senatorului Horea Soporan, locuitorii din Tîrnăveni ar putea ieși în pensie anticipată, cu 2 ani mai repede, fără penalizare

Cu ocazia dezbaterii în comisiile permanente, Senatorul PSD de Mureș Horea Soporan a propus şi susţinut un amendament la Legea 263/2010 – Legea privind sistemul unitar de pensii publice, privind pensionarea anticipată a locuitorilor din Tîrnăveni şi de pe o rază de 8 km în jurul oraşului, din cauza poluării rezultate din activitatea trecută şi cea remanentă a combinatului chimic.

Astfel, senatorul Horea Soporan a reușit, în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială din Senatul României, să introducă cromul hexavalent și cromul trivalent în lista substanțelor prevăzute la art. 65 alin. 5 al legii şi a obținut votul comisiei pentru ca Tîrnăveniul și localităţile de pe o rază de 8 kilometri să fie cuprinse în rândul celor ai căror locuitori beneficiază de pensionare anticipată fără penalizare.

În perioada 1975 – 1991 la Combinatul Chimic Tîrnăveni au fost înregistrate 364 de cazuri de boli profesionale, din care 317 cazuri datorate expunerii la Crom VI – crom hexavalent, din care 17 au fost diagnosticate ca fiind cancer pulmonar. În anul 2013, DSP Mureş comunica faptul că incidenţa bolilor sistemului respirator este mai mare în Tîrnăveni decât media judeţului, astfel că în Tîrnăveni aceasta este de 725,7 la mia de locuitori, iar la nivelul judeţului este de 466,6 la mia de locuitori.

„Consider că aceasta ar fi o minimă reparație pentru suferințele cauzate locuitorilor Municipiului Tîrnăveni şi ai localităţilor limitrofe de poluarea istorică și cea remanentă de pe platforma fostului combinat chimic. Acest lucru a fost posibil şi datorită introducerii cromului hexavalent şi a celui trivalent între substanţele la care face referire acest articol de lege”, declară senatorul Horea Soporan.

Marți, 3 octombrie, plenul Senatului a aprobat prin vot modificările aduse la Legea pensiilor prin proiectul de lege, cu amendamentul propus şi susținut de senatorul Horea Soporan. Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în Camera Deputaţilor, care este camera decizională.

BIROUL DE PRESĂ AL PSD MUREȘ

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.