De ce Skoda, de ce Dacia?

,,Suntem un jucător de volum şi vrem să fim un jucător important”, a declarat Winfried Vahland, directorul general de la Skoda, potrivit căruia Skoda ar putea să-şi atingă mai devreme de 2018 obiectivul de a vinde 1,5 milioane de vehicule global, informează un articol publicat în Financial Times.

Astfel, Skoda vrea să facă din constructorul ceh marca cu cel mai puternic ritm de creştere din Europa prin cucerirea clienţilor tineri şi a celor care îşi cumpără pentru prima dată o maşină, prin modele precum Citigo, o variantă mai ieftină a modelului Up! dezvoltat de grupul mamă VW, care va fi dezvăluit la Salonul auto de la Geneva.

În plus, după succesul modelului Yei, Skoda are de gând să dezvolte un SUV mai mare. De asemenea, Dacia, marca entry-level a grupului francez Renault, are de gând să se extindă la nivel global. La Geneva, Dacia prezintă Lodgy, un monovolum prin care speră să devanseze produsele similare oferite de rivali precum Ford Motor şi Citroën. Mărcile de autovehicule ieftine sunt cel mai profitabil segment al industriei auto globale.

Pentru că…

…În 2010, Skoda a realizat o marjă de profit operaţional de 5%, iar Dacia a realizat o marjă de peste 6%. Nici Skoda şi nici Dacia nu au intrat în războiul preţurilor care are loc în prezent în Europa. Skoda vinde majoritatea maşinilor sale către cumpărătorii privaţi şi nu flotelor sau companiilor de închirieri, segmente unde reducerile de preţ sunt mai agresive. La rândul său, Dacia refuză să ofere discounturi, o raritate în industria auto. În plus, ambele mărci au lanţuri de aprovizionare scurte şi costuri reduse cu mâna de lucru. De asemenea, atât Skoda cât şi Dacia îşi planifică produsele în mod conservator, evitând vehiculele de nişă riscante de genul decapotabilelor, unde riscă să piardă bani.

Cristian Teodorescu

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.