De la Tarom, administrator la Aeroportul Tîrgu-Mureș

aeroport, targu muresConsiliul Judeţean Mureş a aprobat, joi, numirea ca administrator executiv şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la Aeroportul ‘Transilvania’ din Târgu Mureş a lui Vladimir-Mihai Vasilescu, fostul şef al filialei TAROM din Nicosia, care a fost declarat câştigător în urma procedurii de selecţie.

Numirea lui Vasilescu a fost aprobată, joi, cu 23 de voturi ‘pentru’ şi şase abţineri, care a fost recomandat de expertul independent specializat în recrutarea resurselor umane angajat de CJ Mureş în acest sens (The Searchers Advisory Group’ SRL).

Vladimir-Mihai Vasilescu a fost declarat câştigător în urma procedurii de selecţie, în care au fost înscrişi trei candidaţi, din care unul nu a îndeplinit condiţiile stabilite de CJ Mureş, îşi va prelua funcţia începând din 24 iunie şi va primi un salariu de 2.500 de euro pe lună.

Liderul consilierilor PDL din CJ Mureş, Vasile Filimon, a declarat, joi, în plenul şedinţei, că a constatat inadvertenţe în privinţa criteriilor de performanţă impuse noului manager, căruia i se cere atingerea unui număr de 260.000 de pasageri, în condiţiile în care anul trecut s-au înregistrat 310.000, solicitând un flux de 400.000 de pasageri pe an, curse zilnice între Târgu Mureş şi Bucureşti şi creşterea gradului de autofinanţare a unităţii de la 45 la sută la 60 la sută.

Propunerile lui Filimon nu au fost acceptate de plen.

Noul administrator executiv al aeroportului mureşean a arătat că obiectivul său principalul va fi să schimbe aspectul aeroportului, care nu ar arăta ca un aeroport, ci ca o autogară.
‘În momentul de faţă nu arată ca un aeroport, dacă îl comparăm cu aeroporturile care sunt. E o autogară, dacă pot să spun aşa, din punctul de vedere al aspectului aeroportului’, a declarat Vasilescu.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.