De patru ori sărbătoare

De patru ori sărbătoare

festivitati ludusJoi, 9 mai, Primăria oraşului Luduş, Consiliul Local, Subfiliala Luduş a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război din România şi Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” au organizat sărbătorirea Zilei Independenţei de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al II-lea război mondial, Ziua Uniunii Europene şi… o nuntă.

Festivităţi la două monumente

Festivităţile omagiale s-au desfăşurat la Monumentul ostaşului român din Parcul Primăriei şi la Monumentul Eroilor din cartierul Dacia. Slujba de pomenire a fost oficiată de un sobor de preoţi din care au făcut parte preoţii ortodocşi Lucian Voşloban, Vasile Cercel, Constantin Savu, Viorel Ormenişan, Mihai Cercel şi preotul greco catolic Sorin Valer Russu. La ambele monumente au fost prezenţi consilierii Liviu Botezan, Ovidiu Pop, Tănasie Bologa, Claudia Botezan, Daniel Totu, Gelu Puia, Enyedi Mihai, Paula Stîna, Pap Andrei, Ioan Pop, Adrian Deteşan, viceprimarul Kiş Iştvan, administratorul public Sorinel Tripon, directorul ADP şi APL Daniel Şofron, directorul SC Tereos, Ioan Armenean, directorul spitalului, Hadrian Oltean, Nicolae Cotta, şeful Poliţiei Luduş, Gheorghe Vântu – şeful formaţiunii de jandarmi, directori de şcoli şi instituţii publice. Conducerea judeţului a fost reprezentată de vicepreşedintele CJ Mureş – Ovidiu Dancu, alături de senatorul Akoş Mora şi deputatul Florin Urcan. Reprezentanţii armatei au fost col.(r) Sever Popovici, col (r) Mihai Agapi şi Tănasie Fanea, decanul de vârstă al combatanţilor din timpul războiului.

După intonarea Imnului Naţional al României şi a Imnului Europei Unite, primarul oraşului Cristian Moldovan, col. (r) Sever Popovici, senatorul Akoş Mora şi deputatul Florin Urcan au rostit scurte alocuţiuni în care au elogiat meritele armatei române de-a lungul istoriei.
La cele două monumente au depus coroane de flori Akoş Mora, Florin Urcan, CJ. Mureş, veteranii de război, Primăria oraşului, Poliţia şi Jandarmeria, Unităţile de învăţământ, Finanţele Publice, Spitalul orăşenesc „Dr. Valer Russu”, Ocolul Silvic, SC Tereos SA, USL, UDMR, PDL şi PRM. Cu această ocazie, consemnăm că pentru prima oară de când fiinţează, UDMR a depus o coroană cu tricolorul românesc şi aceasta datorită cetăţeanului Marian Balea care a ataşat o eşarfă tricoloră la coroana care nu era prevăzută cu un asemnenea însemn. Menţionăm şi numărul mare de preşcolari şi elevi prezenţi la festivităţile din acest an.

Participanţi la nuntă

Pe lângă cele trei sărbători, luduşenii au comemorat 95 de ani de la dispariţia poetului George Coşbuc. Evenimentul a fost marcat printr-un spectacol deosebit, „Nunta Zamfirei”, un obicei de nuntă românesc pus în scenă de Ansamblul folcloric „Ardealul”. La această „nuntă” artistică au participat părintele Marius Ciprian Pop, soliştii Roxana şi Septimiu Pop, Delia Molnar şi Ovidiu Nechita într-un spectacol prezentat de omul de televiziune Mihai Naşca. În holul mic al Casei de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” a avut loc vernisajul unei expoziţii de icoane pe sticlă a artistei plastice Paula Stîna.

Ioan Andreiu Borgovan

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.