De pe plaiurile Franței, concert la Reghin

Afis concert ReghinCasa Municipală de Cultură ,,Eugen Nicoară” din Reghin va găzdui joi, 24 iulie, un spectacol inedit. Concertul ,,ADIEMUS”, organizat cu sprijinul administrației locale, va aduce pe scenă rezultatul unei colaborări culturale între orchestra instituției gazdă și corul din Bressuire – o localitate din Franța, înfrățită cu comuna Hodac.
După Eneida de Vergilius
Cantatele din ciclul Adiemus, aparţinând compozitorului contemporan Karl Jenkins, vor fi interpretate de Ansamblul Coral din Bressuire cu acompaniamentul orchestrei din Reghin. Textul în limba latină, adaptat după poemul epic Eneida de Vergilius, aparţine lui Thierry Lamy, iar aranjamentul vocal şi instrumental lui Emmanuel Boulanger.
De ziua Franței
Oaspeții francezi vor ajunge la Reghin chiar de ziua națională a Franței, adică în 14 iulie, și vor începe repetițiile în aceeași zi, dar nu înainte de a participa la o mică serbare organizată de conducerea casei de cultură în cinstea zilei poporului francez.
Două zile de repetiții împreună și patru spectacole
Pentru ca totul să mergă ca pe roate, reghinenii au primit deja partiturile și repetițiile au început, vor avea apoi la dispoziție două zile pentru a repeta și împreună cu colegii din Bressuire, urmând ca în 16 iulie, de la ora ora 19, Concertul ,,ADIEMUS” – rezultatul colaborarii culturale între francezii din Bressuire și Casa de cultură Eugen Nicoară din Reghin, să fie prezentat pe scena Casei de Cultură Mihai Eminescu din Sighișoara. Va urma un spectacol la Târnăveni (17 iulie, ora 19,00, la Casa de Cultură ,,Mihai Eminescu”) şi unul la Tîrgu-Mureş (18 iulie, ora 19,00, la sala Ansamblului Artistic Profesionist Mureşul).
După concertul de la Tîrgu- Mureș oaspeții francezi vor vizita Moldova și Maramureșul, iar în 24 iulie de la ora 19, reghinenii vor avea parte de un spectacol de zile mari la care intrarea va fi liberă.

Emeşe ARDELEAN

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.