Se spune că „educația este un pașaport pentru viitor căci ziua de mâine aparține celor care se pregătesc pentru ea astăzi” iar acest lucru înseamnă că ziua de astăzi aparține celor ce se dedică în prezent acestei pregătiri, adică elevilor și, nu în ultimul rând, profesorilor.
De Ziua Mondială a Educației profesorii au fost sărbătoriți la Liceul Teoretic ”Gh. Marinescu” pentru efortul depus și pentru rolul îndeplinit în familia cea mare a acestei școli. Au luat parte la eveniment personalități ale mediului școlar mureșean – dl. inspector școlar general prof. Ioan Macarie, d-na inspector școlar general adjunct prof. Adina Roze Pui, d-na inspector școlar profesor Mioara Kozak, d-na director a CCD Mureș prof. Cristiana Chira – și au luat cuvântul dl. director prof. Cristian Vulc, dl. inspector prof. Ioan Macarie, d-na inspector prof. Mioara Kozak, dl. director adjunct prof. Gabriel Grozav. Într-o atmosferă festivă foarte plăcută direcțiunea liceului a acordat diplome de merit educațional unor cadre didactice și nedidactice care s-au remarcat pe parcursul anului școlar trecut și nu numai printr-o activitate de înaltă ținută.
- Diplomă de merit educațional pentru comunicare și promovarea imaginii școlii – d-na prof. Gabriela Monica Rusu
- Diplomă de merit educațional pentru activitatea educativă desfășurată în perioada 2011-2017 – d-na prof. Cristina Ligia Matei
- Diplomă de merit educațional pentru management administrativ – dl. administrator Dan Argintel Chichișan
- Diplomă de merit educațional pentru excelență în perfecționare cu ocazia obținerii gradului didactic II – d-na prof. Ancuța Pașcan și d-na prof. Liana Manuela Ciuchină
- Diplomă de merit educațional pentru longevitate în activitatea didactică a școlii – d-na prof. Elena Matei
- Diplomă de merit educațional pentru dezvoltarea parteneriatelor de formare profesională la învățământul postliceal – d-na prof. Eugenia Caraghiaur
- Diplomă de merit educațional pentru reprezentarea cadrelor didactice în activitatea sindicatului – d-na prof. Daniela Cîmpean
Diplomele sus amintite nu se datorează însă numai strădaniei și performanțelor celor premiați, ci tuturor acelora care le-au fost alături în tot ce au întreprins – profesori, personal nedidactic, elevi.
Și pentru că fără elevi dascălii nu pot exista cu adevărat, iată că a fost premiată cu o diplomă de merit și performanța lui Silviu Pogăcean din clasa a XII-a A, care, in luna iunie, a obținut premiul I la etapa națională a concursului ”Alege, este dreptul tău!”.
Felicitări tuturor și multe împliniri în continuare!
Prof. Gabriela Monica Rusu,
Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu”