De Ziua Naţională, la Târgu Mureş va fi depusă o singură coroană de flori pentru evitarea publicităţii electorale

coroana

Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că dată fiind perioada de campanie electorală s-a decis ca în timpul manifestărilor care vor avea loc de Ziua Naţională a României, la Târgu Mureş, să fie rostită o alocuţiune constând în mesajul preşedintelui statului sau al primului ministru şi să fie depusă o singură coroană de flori, din partea Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş.

Lucian Goga a spus că prin această măsură se doreşte să nu se dea o altă conotaţie evenimentului şi că cei care vor dori să depună coroane de flori o vor putea face, însă la finalul manifestării, nu în cadrul ceremoniei oficiale.

Prefectul a subliniat că nu au existat proteste din partea reprezentanţilor formaţiunilor politice şi că partidele mari au fost de acord cu această măsură.

Manifestările de 1 Decembrie, de la Târgu Mureş, vor cuprinde o paradă militară, o paradă a portului popular – la care şi-au anunţat participarea artişti populari din nouă localităţi şi de la Ansamblul Profesionist ‘Mureşul’ – şi o demonstraţie de paraşutism.

Tot în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale, prefectul de Mureş va acorda distincţia „Fibula de la Suseni’ profesorului Mircea Chiorean, co-fondator SMURD şi fost şef al Clinicii Antestezie şi Terapie Intensivă din Târgu Mureş (post-mortem), precum şi multiplului laureat internaţional la înot, Norbert Trandafir şi Ionelei Horga Cozoş, din partea societăţii civile.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.