Declarația politică a deputatului PMP Mureș, Marius Pașcan: Vă arunc mănușa pentru județul Mureș!

Județul Mureș este binecuvântat divin de la natură: o poziție geografică în inima României, generoasă din punct de vedere economic, turistic, demografic… Câte județe, oare, se mai pot lăuda cu o îmbinare atât de armonioasă cuprinzând munte, deal și câmpie, cu o cetate istorică locuită și o zonă balneoclimaterică de renume european, cu un defileu al Mureșului de un pitoresc superlativ și cu o câmpie fertilă, care concurează cele mai productive cernoziomuri din țară? Dar cea mai de preț bogăție a județului meu sunt oamenii, mureșenii. Ei merită mult mai mult!
De aceea, reiterez apelurile mele pentru o solidarizare politică, menite a pune pe primul loc, transpartinic, proiectele de dezvoltare ale județului Mureș. Iată cele mai importante dintre acestea, corelative Master-Planului General de Transport al României: redeschiderea, modernizarea și extinderea Aeroportului Târgu-Mureș, care a rămas până acum doar un deziderat demagogic, un obiectiv județean prost gestionat, fără nicio perspectivă națională pe termen lung. Susținerea autostrăzilor Brașov – Târgu-Mureș și Iași – Târgu-Mureș, precum și a proiectelor centurilor rutiere ocolitoare pentru municipiile Reghin și Sighișoara, finalizate ca studii de fezabilitate, dar și pentru orașele Iernut și Luduș. De asemenea, trebuie să solicităm cu toții în Capitală finalizarea proiectului Amenajării hidroenergetice Răstolița, investiție blocată și abandonată din 2012. Totodată, să concretizăm demersurile repetate, în privința unor proiecte de hotărâri de guvern, pentru întregirea patrimoniului administrațiilor publice locale din județul Mureș.
Să fim solidari politic pentru a determina administrațiile publice locale să investească susținut în unitățile de învățământ. O educație de calitate privește deopotrivă condițiile oferite de învățământul preuniversitar iar, la nivel academic, Târgu-Mureș trebuie să se dezvolte ca un centru universitar și medical puternic. Trebuie asumate în acest sens de către administrațiile publice locale, nu doar declamativ, proiectele de cercetare promovate de către universități, proiectul spitalului regional, iar procedurile privind constituirea consorțiului dintre Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea „Petru Maior” se cuvin impulsionate. În context, este foarte important ca oferta educațională a județului Mureș să fie corelativă pieței muncii, astfel încât absolvenții să-și găsească locuri de muncă, pe măsura așteptărilor, în județul pe care-l numim familiar „acasă”.
Nu în ultimul rând, investitorii și dezvoltatorii economici importanți caută azi spații, clădiri de clasa A, cu dotări de un anumit standard de calitate. Ar trebui să fim preocupați, și în această direcție, de viitorul pe termen lung al județului nostru. Aceasta e mănușa pe care v-o arunc tuturor celor care reprezentați județul Mureș în Capitală, e provocarea la care politic nu aveți voie să nu răspundeți!

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.