Declaraţie de presă Azomureş

În contextul negocierilor cu privirea la încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă (CCM), Biroul de Presă Azomureș este împuternicit să facă următoarele precizări.

Așteptările de creștere a veniturilor exprimate de reprezentanții Sindicatului “Alternativa 2002”, declarat reprezentant al salariaților Azomureș, ar putea fi considerate îndreptățite . Însă, în actualul context economic în care este creată o discrepanță între mediul privat și cel public, cel puțin la nivel emoțional, în ceea ce privește veniturile, aceste așteptări nu pot fi satisfăcute la nivelul solicitat.

Reamintim că, în pofida diferenței de context economic dintre mediul public și cel privat, Angajatorul a prezentat salariaților o ofertă de majorare a veniturilor, foarte apropiată de solicitări, care are la bază câteva principii ce au în vedere un mediu stabil de continuare a activității în condiții de performanță. A fost propusă semnarea unor acte adiționale la contractele individuale de muncă, aceasta fiind unica soluție, până la încheierea negocierilor CCM, prin care angajații Azomureș își puteau păstra anumite beneficii: bonuri de masă, măsuri de protecție și ajutoare sociale (ex.: de deces, de naștere, de pensionare), primă de vacanță, inclusiv drepturile acordate persoanelor din conducerea Sindicatului (zile libere pentru activități sindicale). Aceasta deoarece conform legii diaologului social nr. 62/2011, art. 141, aliniat 2 “părțile pot hotărî prelungirea aplicării Contractului Colectiv de Muncă … o singură dată, cu cel mult 12 luni.” Contractul Colectiv de Muncă, la nivel de Azomureș, a fost prelungit din data de 9 martie până în data de 20 martie 2017, conform înțelegerilor dintre cele două părți, fiind epuizată procedura legală de prelungire. Deși reprezentanții Sindicatului au susținut inițial că prelungirea CCM putea fi realizată de mai multe ori, această afirmație, așa cum am arătat mai sus, nu este susținută de prevederile legale.

Oferta Angajatorului: majorarea efectivă a salariului brut de 3,5 % individual; bonus de performanță de 3 % acordat lunar; bonus de prezență, care se dublează față de 2016, o creștere de la 650 la 1300 de lei brut; majorarea valorii nominale a unui tichet de masă de la 9,57 la 15 lei; acordarea unui bonus individual de 600 de lei net la semnarea actului adițional; bonus de 1,5 % lunar, cumulat pe 12 luni, dacă se vor înregistra performanțele economice prognozate pentru 2017 la nivel de companie, implementarea unei noi grile de salarii.

Oferta de majorare a veniturilor a fost acceptată de 98 % dintre salariații Azomureș, care au semnat acte adiționale la contractele individuale de muncă, activitatea pe platformă desfășurânu-se în condiții de siguranță.

Nu putem însă să nu evidențiem lipsa unor argumente pertinente în cadrul acestor negocieri din partea Sindicatului. În schimb, au fost introduse în cadrul așa zis-ului dialog, insulte, jigniri, denigrări și atacuri la persoană. A acuza un manager de minciună, incompetență și de a prezenta în mod voit eronat rezultatele unor negocieri, demonstrează lipsa bunei credințe din partea Sindicatului. Există căi legale prin care Sindicatul se poate declara nemulțumit de o acțiune a Angajatorului, dar aveam convingerea că invectivele sunt de domeniul trecutului într-o negociere salarială. Angajatorul va uza de toate mijloacele permise de lege pe care le are la dispoziție, pentru a descuraja astfel de practici. Precizăm faptul că, prezența în viitor a unor reprezentanți ai Angajatorului la negocierile cu Sindicatul, ar putea fi condiționată de păstrarea unui caracter civilizat al relației dintre cele două părți.

Biroul de presă Azomureș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.