Delegație universitară din Turcia, în vizită la UMF Tîrgu Mureș


O delegație de la Universitatea Çukurova din Adana, Turcia, formată din profesor dr. Mustafa Kibar, Rectorul Universității, profesor dr. Harun Arıkan, Directorul Departamentului de Relații Internaționale, și prof. Hakan Demirhindi, coordonatorul ERASMUS al Facultății de Medicină, a vizitat, la începutul acestei săptămâni, pentru prima oară, Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Cu acest prilej s-a adus în discuție buna cooperare instituțională dintre cele două universități și s-au trasat noi direcții de colaborare.

Universitatea Çukurova este una din cele mai renumite universități din Turcia, cu peste 50.000 de studenți, 16 facultăți și 28 de unități de cercetare științifică. Acordul bilateral ERASMUS de colaborare cu universitatea noastră a fost semnat în anul 2008, fiind primul acord semnat cu o universitate din Turcia.

În cadrul întâlnirii conducerea UMF Tîrgu Mureș a prezentat cele mai importante preocupări ale Universității, referitoare la procesul de internaționalizare, de reformă curriculară, direcțiile de dezvoltare a cercetării științifice. Decanii facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie le-au prezentat oaspeților programele de studii de licență și master, precum și infrastructura didactică și de cercetare.

S-a remarcat interesul ambelor universități de a dezvolta relațiile existente, dar mai ales de a găsi noi obiective și direcții de colaborare, având în vedere faptul că „internaționalizarea” face parte din planul strategic de dezvoltare al ambelor universități. Printre aceste obiective: dezvoltarea unei colaborări între școlile doctorale ale celor două universități și realizarea de doctorate în co-tutelă, identificarea unor teme comune de cercetare științifică, semnarea unui acord bilateral ERASMUS cu Facultatea de Medicină Dentară, creșterea numărului de mobilități pentru studenți, cadre didactice și personal administrativ. De asemenea, reprezentanții celor două universități au agreat ideea organizării în comun a unei manifestări științifice care să se desfășoare anual, în mod alternativ în cele două universități.

Înainte de încheierea vizitei, delegația s-a întâlnit cu studenții din UMF Tîrgu Mureș care au realizat mobilități ERASMUS de studiu sau stagii de practică la Universitatea Çukurova. În unanimitate studenții au subliniat excelenta primire de care s-au bucurat și excelenta organizare a mobilităților.

În prezent, UMF Tîrgu Mureș are încheiate 91 de acorduri de cooperare internațională cu universități din Europa și din afara spațiului european. Anual, peste 400 de studenți pleacă cu burse ERASMUS.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.