Dennis: „Am nevoie de ajutorul vostru”

La vârsta de doar 4 ani Denis Buzdugan, din municipiul Reghin, a fost diagnosticat cu o boală cumplită: cancer la creier. Părinții disperați au apelat la fel de fel de medici, iar băiețelul a suferit până acum 3 operații, realizate în Germania. Dar costurile intervențiilor sunt colosale, iar intervenția care ar putea să-i salveze viața băiețelului costă 40.000 de euro, sumă de care familia Buzdugan nu dispune. În acest sens părinții disperați ai lui Dennis îi roagă pe toți cei care pot să îi ajute donând o sumă cât de mică în contul BCR RO62RNCB0693114232230003 IN EUR, titular Oana Buzdugan.

Povestea lui Dennis

,,Mă întreb de ceva vreme ce se întâmplă în jurul meu? O fi din cauza că sunt prea mic (am doar 4 ani)? De ce mami e atât de agitată și tati vine de la serviciu obosit și întotdeauna vorbesc despre lucruri pe care eu nu le înțeleg. Asta se cam întâmplă de când au început vizitele la spital, la domnul în alb, care de fiecare dată, binevoitor mă ia în brațe și îmi promite că totul va fi bine. Deși știu ca îmi vrea binele, de ce a trebuit sa trec prin clipele acelea? Vedeam doar dincolo de aparatele care mă înconjurau mulți oameni îngrijorați și multe lacrimi. Era ciudat… fiindcă singura mea grijă era să mă întorc acasă, să mă întâlnesc cu colegii mei de la grădiniță pe care mi-i imaginam distrându-se de minune. Apoi, încet, încet totul a revenit la normal, ba chiar și uitasem că nu demult prietenii mei cei mai buni fuseseră asistentele și domnii doctori. Eram din nou vesel, însă încă tot nu puteam înțelege de ce am rămas cu acel semn de la cap pe care ceilalți copii nu-l aveau. Acum se pare ca din nou va trebui sa trec prin acele momente, doar că de data aceasta am mai multe șanse să mă fac bine, însă am nevoie de ajutorul vostru.

Astfel, mămica mea sper că va zâmbi din nou și nu-i voi mai simți tatei grijile de fiecare dată când mă ia în brațe. Dar acum am nevoie de ajutorul vostru, pentru că operația de care am nevoie costă între 35.000 de mii de euro și 40.000 de euro. Apelez la ajutorul vostru pentru că părinții mei nu dispun de suma asta.

Dennis Buzdugan: ,,Am nevoie de ajutorul vostru, pentru că operația de care am nevoie costă între 35.000 de mii de euro și 40.000 de euro. Apelez la ajutorul vostru pentru că părinții mei nu dispun de suma asta. Cont: BCR RO62RNCB0693114232230003 IN EUR, titular Oana Buzdugan”.

Cristina Vancea

print
0 comments on “Dennis: „Am nevoie de ajutorul vostru”
  1. Stef Tiberiu spune:

    trebuie sa-l ajutam pe copilul asta!

  2. Consuela Kiss spune:

    Acest copil merita ajutorul tuturor.Sa nu uitam, Toti suntem oameni !!!

  3. Haideti cu totii sa-l ajutam !!!

  4. Oana Sas spune:

    NU ESTE VORBA DE CANCER LA CREIER , ESTE O TUMORA BENIGNA DAR CARE ESTE INTR UN LOC F GREU ACCESIBIL ORICE ALTE DETALII REALE LE GASITI DOAR PE BLOGUL LUI DENIS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.