Deputat, Marius Pașcan: Ministerul Mediului poate acorda derogări de la măsurile de protecție a carnivorelor mari, dacă acestea atacă oameni, animale sau produc bagube materiale însemnate

Într-un răspuns la interpelarea ”Sporirea semnificativă a numărului de urși reprezintă un pericol pentru oameni” pe care deputatul PMP Mureș, Marius Pașcan, a adresat-o Ministerului Mediului, se precizează că aceste animale, dar și lupul, râsul și pisica sălbatică sunt considerate conform legislației naționale și europene în vigoare ”specii de interes comunitar care necesită protecție strictă și a căror capturare, ucidere și distrugere sunt interzise”.
Totuși, conform documentului, tările pot face derogări de la prevederile menționate, în anumite condiții speciale, respectiv pentru prevenirea pagubelor serioase, în mod special asupra animalelor domestice, în interesul sănătății și siguranței publice, în scopul cercetării și educației sau al repopulării și reintroducerii altor specii.
Ministerul informează de asemenea, că a fost refăcut Grupul de lucru pentru conservarea carnivorelor mari din Români și au avut loc întâlniri cu specialiliști din domeniul cinegetic și silvic care au decis ca Ministerul Mediului să acorde aceste derogări de la măsurile de protecție pentru speciile de carnivore mari și să stabileacă, printr-un ordin comun al Ministerului Mediului și al altor ministere implicate, procedura de intervenție în cazul atacurilor carnivorelor mari.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.