Descentralizarea cu dus și întors

Avem din nou recesiune economică, probleme sociale, fiscale, bugetare etc. Între timp, fără ca politicienii români să explice oamenilor, fără să dezbată prea mult, România semnează un tratat fiscal european, care deschide ușa unor instituții europene pentru ca ele să poată să intervină în construcția bugetului național sau în abordarea unor politici fiscale. În loc ca administrația să se descentralizeze, ea se supracentralizează, puterea de decizie urcând o dreaptă, de la nivel național, la nivel comunitar.

Fără să fiu un fan SUA, am fost nevoit să aflu câteva detalii interesante din legislația federală în materie de muncă. Detalii care m-au surprins. De pildă, salariul minim se calculează la ora lucrată, nu la luna de zile. Nu există concediu de odihnă anual impus de lege la nivel federal. Există state care au legislație în acest sens, însă nu toate. La fel se întâmplă și cu concediile de boală. La fel și cu zilele libere obligatorii instituite prin lege pentru toți angajații.

Cum funcționează atunci mecanismul? Păi simplu: prin negocierea dintre angajator și angajat, ori maxim prin legislațiile regionale ale statelor. Cele două părți direct interesate (angajat și angajator) își vor ști întotdeauna mai bine interesele, decât un politician din Congres, care votează o lege care reglementează domeniul. Sigur, abordarea comportă și riscuri, iar transpunerea exactă a acestei legislații într-o societatea care nu are cultul muncii cum îl au SUA, ar fi nefericită. Pe de altă parte, poate că ar trebui să ne aplecăm asupra principiului. Anume acela că în loc să se descentralizeze și regionalizeze, statul român, dar nu numai, a schimbat direcția și tinde să se centralizeze. Tratatul fiscal european e doar unul din exemplele puternice care mușcă din nou din și așa-încercata suveranitate a statelor membre UE.

Care e efectul? Cel mai bine e să aruncăm un ochi la Grecia, unde dorința majorității cetățenilor (esența democrației), manifestată prin ample mișcări de stradă, șade diametral opus față de acțiunea politicienilor populiști și degrabă aprobatori în fața dorințelor unor lideri europeni puternici. Ei, ce spuneți de populismul și supunerea iobăgească, nu-i așa că vă sună cunoscut?

Cătălin Hegheș

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.