Diana Avrămuț: „Jocul dominării este unul iluzoriu”

diana avramutActriţa Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, Diana Avrămuț, a fost nominalizată la Premiile Gopo 2014, la categoria Cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul său din filmul ,,Când se lasă searaa peste București sau Metabolism”, regia Corneliu Porumboiu. Diana Avrămuț concurează pentru acest premiu cu Ioana Flora, Ioana Anastasia Anton, Ana Ularu și Luminița Gheorghiu…

Rep.: Care credeți că este secretul reușitei dumneavoastră în plan profesional?

D.A.: Cred că dorința mea de a experimenta și de a învăța, bucuria de a dărui și de a crea și co-crea, pasiunea noului, copilăria.

Rep.: Cum ați reușit să vă impuneți într-o lume dominată de bărbați, cât de greu v-a fost?

D.A.: Am avut de mică prieteni băieți și am comunicat foarte bine, am avut experiențe frumoase de prietenie, firești… jocul dominării este unul iluzoriu, până la urmă este vorba de iubirea dintre și din noi.

Rep.: Cum se împacă viața de familie cu cariera?

D.A.: Nu sunt căsătorită, deci nu am „obligații” din punctul ăsta de vedere, însă în ceea ce privește prima familie, adică părinții și sora mea, uneori se împacă mai greu. Sunt momente în care simt nevoia să fiu acasă, în Oradea, dar sunt în Tîrgu-Mureș și mă apucă dorul, dar când am liber merg acasă, îi iau prin surprindere și e bine din nou. Ne susținem unii pe ceilalți, ne ajutăm, râdem de noi și ne distrăm cu cele cinci pisici care ne iubesc foarte mult.

Cătălin Hegheș

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.