Digital Mureș se mută în instanță, conflictul continuă

consiliul local cl  targu muresConsilierii locali ai PSD, PNL şi UDMR au decis, marţi, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Târgu Mureş, atacarea în instanţă a actelor adoptate la ultima Adunare Generală a Asociaţilor SC The Science City for Reaserch and Medical Informatics, pe care au boicotat-o, care a aprobat o serie de hotărâri pentru depunerea unei cereri de finanţare în vederea implementării Strategiei Digital Mureş. În cadrul şedinţei extraordinare, având doar acest punct pe ordinea de zi, 13 consilieri ai UDMR, PNL şi PSD au votat pentru atacarea în instanţă a hotărârilor respective, în timp ce doar cei şase consilieri ai PDL s-au opus.

Primarul municipiului Târgu Mureş, dr. Dorin Florea, a declarat presei că reprezentanţii UDMR, PSD şi PNL din Consiliul Local ‘îşi bat joc de oraş, de lumea universitară din Târgu Mureş’ şi de Strategia Digital Mureş, care este ‘unul din cele mai îndrăzneţe proiecte din România’. Dorin Florea a acuzat existenţa unor ‘înţelegeri suspecte’ în spatele blocării celui mai mare proiect al oraşului, arătând că reprezentanţii celor trei partide sunt ‘consilieri iresponsabili, dominaţi de lideri politici interesaţi’.

Consilierul local al PSD, Cornel Brişcaru, a spus la rândul său că a fost mandatat un avocat pentru a ataca cele şase hotărâri ale AGA, inclusiv anularea hotărârii de aprobare a bugetului proiectului.

Precizăm că în data de 7 mai, consilierii UDMR, PSD şi PNL au boicotat şedinţa extraordinară a Adunării Generale a Asociaţilor SC The Science City for Reaserch and Medical Informatics, companie care gestionează Strategia Digital Mureş, în cadrul căreia trebuiau luate o serie de hotărâri necesare înaintării cererii de finanţare pentru Proiectul Târgu Mureş – Oraş Digital din cadrul Strategiei Digital Mureş.

Proiectul Strategiei Digital Mureş prevede două componente distincte, Infrastructura IT&C şi Oraşul ştiinţific pentru Cercetare şi Informatică Medicală. Infrastructura IT&C a municipiului Târgu Mureş presupune implementarea unor sisteme şi subsisteme informatice în Târgu Mureş atât la nivelul instituţiilor publice (primărie, şcoli, universităţi, transport, subordonate, descentralizate, etc.) cât şi la nivel privat. Subsistemele vor fi interoperabile pentru a asigura maximă eficienţă întregului sistem local, iar totalitatea acestora, împreună cu infrastructura smartcard (carduri inteligente) şi comunicaţiile aferente vor forma infrastructura IT&C, de oraş digital a municipiului Târgu Mureş.

Oraşul Ştiinţific pentru Cercetare şi Informatică Medicală va fi un district sau cartier nou în municipiul Târgu Mureş, unde se doreşte stabilirea unor companii de talie internaţională care activează în domeniul cercetării medicale, farmaceutice şi al informaticii medicale precum şi un cartier rezidenţial nou care să deservească investitorii, cercetătorii, personalul conex şi multe alte categorii de persoane.

Potrivit strategiei, Oraşul Ştiinţific va fi alcătuit din clădiri de birouri şi clădiri la comandă, construite de administraţie în regim de parteneriat public-privat, care vor fi închiriate sau vândute investitorilor, la fel ca şi ansamblurile rezidenţiale. În afară de parteneriatul public-privat pentru finanţare, vor fi utilizate fonduri nerambursabile europene şi guvernamentale. Oraşul Ştiinţific se dorea construit şi administrat după modelul oraşului francez Issy-Les-Moulineaux care a devenit ‘Oraşul Media’ al Europei, unde deşi există 70.000 de locuitori, au fost create 90.000 locuri de muncă şi au fost atrase cele mai importante companii internaţionale din domeniul media şi IT&C. Valoarea totală a proiectului (componenta de investiţii – cercetare şi dezvoltare – proiecte soft) este de 77.795.787, 96 de lei, iar valoarea totală a finanţării nerambursabile pentru toate cele 11 proiecte din cadrul strategiei seste estimată la 43.558.794,40 lei.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.