Din cei trei mari, BMW rămâne lider

Tripleta de aur din domeniul maşinilor de lux, mândria industriei auto germane, a reuşit şi în 2011 să-şi taie felia cea mai mare din piaţa de profil. Iar dintre cei trei, BMW rămâne pentru al şaselea an consecutiv lider.

Cifrele absolute arată că BMW a vândut 1,38 milioane bucăţi, urmat de Audi la doar 80.000 de bucăţi distanţă şi de Mercedes cu 1,26 milioane de unităţi vândute. Totuşi, Audi este principalul jucător al anului 2011 pentru că a înregistrat două ,,recorduri” senzaţionale: 19% creştere faţă de 2010 şi a depăşit Mercedes pentru prima dată de la înfiinţarea de acum 102 ani! Am putea chiar adăuga că şi poziţia de lider al BMW, cu o creştere de 12,8 % în 2011, va fi atacată serios de concurenţa din Ingolstadt.

Volvo!

Interesant ar mai fi de precizat că înafara tripletei de aur din felia maşinilor de lux, prima marcă non-germană este …. Volvo! La doar oi ani de la cea mai mare criză economico-financiară, prin care a trecut producătorul suedez, acesta a reuşit să-şi crească vânzările cu peste 20% în 2010 şi a reuşit să ajungă la 450.000 de maşini vândute. Volvo a reuşit să devanseze Lexus şi Infiniti, iar Lexus a reuşit contra-performanţa de a pierde poziţia de lider pe cea mai importantă piaţă de maşini premium – SUA!

Piaţa auto premium din Statele Unite cunoaşte o nouă eră şi prin prisma faptului că Cadillac şi Lincoln au scos pe piaţă modele noi în acest segment, iar publicul american este cunoscut pentru aplecarea spre industria auto autohtonă. Totuşi, unul dintre managerii BMW America de Nord a dat declaraţia săptămânii în ceea ce priveşte noua concurenţă americană ,,Cadillac ATS şi Lincoln MKZ nu sunt concurenţi reali pentru noi. Noi nu producem camioane, taxiuri şi autobuze. Nu producem canapele pe roţi. Şi nu luăm maşini de volum pentru a le ,,rebrandui” şi a le vinde ca maşini premium”.

Cristian Teodorescu

print