„Diplomația maghiară ne dezbină”

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, care a pierdut alegerile în faţa lui Ciprian Dobre, din partea USL, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că diplomaţia ungară va trebui să facă o analiză a ceea ce a stârnit confuzia în rândul populaţiei maghiare şi a determinat-o să nu iasă la vot şi ‘să renunţe la această intervenţie deloc dorită şi destul de agresivă’.

‘Eu cred că diplomaţia maghiară trebuie să analizeze acest lucru şi să renunţe la această intervenţie deloc dorită şi destul de agresivă, pentru că nu ne ajută, din contră, ne dezbină (…) În ciuda faptului că Biro Zsolt (candidatul PCM la preşedinţia CJ Mureş -n.r.) a reuşit să adune un număr insuficient de voturi pentru a putea negocia eventual cu acesta, numărul de aproape 11.198 nu ajunge niciunde, însă a fost suficient ca prin prezenţa demnitarilor de rang înalt din Ungaria populaţia să fie total derutată, alegătorii maghiari să rămână departe de urne – am informaţii precise că unii, fiind chiar membri în comisiile electorale, nu au dorit să îşi exercite dreptul de vot, tocmai datorită situaţii confuze’, a arătat Lokodi, făcând referire la vizitele demnitarilor unguri Lazlo Kover şi Zsolt Nemeth.

Aceasta a arătat că populaţia maghiară nu ştie să citească printre rânduri, iar mesajele politice din partea demnitarilor din Ungaria ‘nu au fost unele pozitive, ci total derutante, tocmai de aceea oamenii nu s-au mai mobilizat’. Lokodi a felicitat populaţia românească din judeţ, care s-a mobilizat, în comparaţie cu 2008, şi a participat la vot în număr mare, arătând că şi acest lucru se datorează ‘vizitelor dese din Ungaria’. ‘Aceasta iarăşi datorită vizitelor dese din Ungaria, pentru că, normal, noi ştim că aici putem trăi în mod paşnic, dar dacă cineva din afară vrea să vină şi să ne arate ce avem de făcut, acest lucru ne derutează, şi pe unguri, şi pe români. Ar fi fost mult mai bine şi mult mai eficient dacă cei care au făcut vizite şi încoace şi încolo prin judeţul Mureş, Harghita şi Covasna rămâneau liniştiţi acasă şi îşi vedeau de treburile lor, că şi ei au mult de lucru’, a afirmat Lokodi.

Ea a precizat că PCM a adunat 7.428 de voturi, PPMT a adunat 4.641 de voturi, număr insuficient pentru a trece pragul electoral ‘nici dacă puneau voturile împreună’ şi nu au obţinut nici măcar un consilier. ‘Acest lucru ne duce la concluzia, în urma analizei, că ei sperau că vor obţine locuri ca şi consilieri în CJ şi prin aceasta vor avea o prezenţă activă politică în viaţa judeţului. Iată că nu s-a adeverit, iată că populaţia nu a ştiut cum să reacţioneze la aceste mesaje. Eu consider că şi aici cele două partide susţin degeaba că au avut succes, dar nu au avut succes, ci au reuşit să dezbine populaţia maghiară şi nu au reuşit să transmită un mesaj către acel segment care până acum a rămas departe de vot din varii motive – că nu-i place de UDMR, că nu-i place de ochii mei sau de freza lui Frunda. Acum chiar că a rămas populaţia maghiară departe de vot’, a afirmat Lokodi Edita Emoke. Aceasta speră ca în urma unei posibile înţelegeri cu USL să obţină funcţia de vicepreşedinte al CJ Mureş şi astfel să contribuie la finalizarea unor proiecte europene începute în timpul preşedinţiei sale. Lokodi a arătat că strategia UDMR va fi făcută astfel încât fiecare administraţie condusă de reprezentanţi ai acestei formaţiuni să simtă că este sprijinită.

Precizăm că deputatul Ciprian Dobre, care a candidat din partea Uniunii Social Liberale (USL) Mureş a câştigat preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş cu 40,64% din voturi, învingând-o pe principala contracandidată, Lokodi Edita Emoke, din partea UDMR, care a obţinut 34,87% din sufragii. În urma repartizării mandatelor în CJ Mureş, USL a primit 13, UDMR a primit 13, Alianţa pentru Mureş a primit 6, iar PPDD a primit două mandate.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.