Disputa electorală, mutată la Poliție

masina politieUn grup de tineri a fost surprins în flagrant, în noaptea de luni spre marţi, la Târgu Mureş, în timp ce vandaliza bannerele electorale ale Alianţei România Dreaptă (ARD), doi dintre aceştia primind amenzi maxime, în valoare de 2.500 de lei. Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Livia Popa, a arătat că Poliţia Locală a solicitat, în urmă cu o noapte, sprijinul IPJ Mureş împreună cu care s-a reuşit identificarea maşinii şi a indivizilor care au aruncat cu vopsea pe bannerele ARD.

Alianţa România Dreaptă (ARD) a înregistrat, marţi, la Biroul Electoral Judeţean Mureş o plângere împotriva 'acţiunilor de vandalizare ale USL îndreptate împotriva materialelor publicitare de campanie electorală ale ARD din circumscripţia nr. 28'. În plângerea depusă de ARD se arată că în noaptea de 3 spre 4 decembrie, 'echipe din staff-ul USL au procedat la vandalizarea materialelor de campanie electorală ale candidaţilor ARD' şi că cetăţeni de bună credinţă au anunţat echipajele de poliţie locală şi au solicitat intervenţia acestora. Potrivit plângerii, actele de vandalizare 's-au petrecut într-un mod violent, atât verbal, cât şi fizic, cât mai probabil şi sub influenţa alcoolului' şi că unul din însoţitorii vandalilor s-ar fi recomandat ca fiind 'poliţist în cadrul IPJ Mureş'.

ARD a solicitat BEJ Mureş să dispună 'competitorului USL stoparea imediată a acţiunilor de vandalizare a afişelor oricăror alţi competitori electorali' şi să înainteze plângerea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. În plus, s-a solicitat BEJ Mureş să ceară IPJ Mureş 'modalitatea în care a aplicat sancţiunea contravenţională pentru fapta sus amintită'.

BEJ Mureş a decis marţi trimiterea plângerii către IPJ Mureş. Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Livia Popa, a declarat presei că plângerea nu a ajuns deocamdată la Poliţie şi că între indivizii identificaţi ca făcând parte din grupul care a vandalizat bannerele electorale, niciunul nu este poliţist în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş.

AGERPRES

print
Share