Dispute pe tema bugetului la Tîrgu-Mureș

primarie targu muresJoi, 30 ianuarie, Consiliul Local Tîrgu-Mureș se întrunește în ședință ordinară care se anunță din nou a fi una cu dispute majore. Unul din cele mai importante puncte vizează adoptarea bugetului pe anul 2014, unde părerile deja sunt împărțite. Primarul Dorin Florea susținea săptămâna trecută că va propune plenului un buget mai degrabă prudent: „Analiza indicatorilor bugetari pentru 2014 recomandă orientarea către un buget mai degrabă prudent, asupra căruia se va răsfrânge situaţia dezastruoasă a societăţilor comerciale, a avertizat primarul municipiului, Dorin Florea, în cadrul primei întâlniri, din acest an, cu reprezentanţii mass media locale. Detaliind subiectul, primarul a explicat că deja încasările pe acest an sunt cu 15-20% mai mici decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Pe de altă parte, 736 de societăţi comerciale cu care primăria are contracte în derulare sunt în stare de insolvenţă sau faliment”.

După apariția proiectului de hotărâre, a venit și reacția PNL, care emite azi un comunicat de presă în care spune despre buget că este unul lipsit de rațiune, bazat pe risipă și chiar infantil. De asemenea, liberalii identifică și punctual deficiențele proiectului:

  • „Nerespectarea angajamentelor bugetare la capitolul reparații și investiții, respectiv deturnarea fondurilor financiare alocate în proporție de aproximativ 70% pe alte destinații decât cele aprobate în bugetul inițial pe anul 2013. Astfel, sume importante și poziții bugetare au fost neexecutate în cursul anului 2013 deși existau fonduri alocate, bugetul rectificându-se pozitiv în repetate rânduri, iar în proiectul de buget pe anul 2014 acestea sunt reportate sub forma „copy paste” fără a se avea certitudinea necesității acestora coroborat cu valoarea reală de realizare; EXEMPLE capitol REPARAȚII: – În anul 2013 s-au aprobat cheltuieli de reparații la sediul Primăriei ( reabilitări pardoseli, reparații arhivă, grupuri sanitare ) cheltuieli cu reparații la capitolul Învățământ ( Liceul Al.Papiu Ilarian, Șc. Gen nr. 2, Săli de sport , reamenajare cabinete școlare, cheltuieli cu reparații Corp C Cetate, reparații Casa Tineretului, reparații Cimitirul Eroilor și alte culte, cheltuieli cu amenajare piste biciclete, amenajare girație intersecții, acestea nefiind realizate și reportate în bugetul anului 2014. De asemenea la capitolul INVESTIȚII – În anul 2013 s-au aprobat cheltuieli cu investiții și nu s-au executat la următoarele obiective: lucrări de amenajare drum de acces și utilități Vălureni, prelungire și supralargire Calea Sighișoarei, străzi în cartierul Belvedere, prelungire strada Burebista, servicii de urbanism PUZ , PUG, PUD și alte, autoturisme( 3 buc.), sistem proiecție video, și alte dotări pentru Poliția Locală, reabilitare imobil internat Liceul Emil Dandea, proiecte școlare la Liceul C.Brâncuși și Colegiul Economic, Dotări la Sera de flori, dotări la ACASM , active fixe Centrul de zi Rozmarin, dotări Dispeceratul pentru situații de urgență și Serv. de protecție specială, proiecte pentru dezvoltarea sistemului de locuințe, dotări utilități municipale, expropieri,modernizare P-ța Teatrului etc.
  • Dimensionarea sumelor necesare realizării proiectelor este eronată; Exemple: cuantumul total al angajamentului financiar față de proiectul de management integrat al deșeurilor în județul Mureș este de aprox. 10 mil. lei iar alocarea bugetară propusă pentru anul 2014 este de 3.000.000 lei. Indicatorii tehnico economici aprobați pentru Mansardare și reabilitare Grădinița PP Nr. 16 este de 5.7 mil. lei iar alocarea bugetară propusă pentru anul 2014 este de 1.1 mil. lei, Indicatorii tehnico economici ai investiției în containere subterane de colectare a deșeurilor au fost aprobați la 1.4 mil lei iar alocarea bugetară propusă pentru anul 2014 este de 3.000.000 lei.
  • Necuprinderea în proiectul de buget a cuantumului necesar burselor școlare;”

Prima ședință ordinară din acest an a CL Tîrgu-Mureș este programată să înceapă mâine, de la ora 14:00, având nu mai puțin de 31 de proiecte pe ordinea de zi.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.