Distincție la superlativ pentru Sighișoara

Pentru a doua oară, municipiul Sighișoara a intrat, alături de alte patru oraşe – Altötting şi Wetzlar din Germania, Corciano din Italia şi Poznan din Polonia, în finala competiției pentru ,,Premiul Europei”, cea mai înaltă distincție acordată de Consiliul Europei unei comunități locale.

Anca Silvia Rațiu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighișoara, a declarat că președintele subcomisiei Premiul Europei a adresat o scrisoare prin care felicită Sighișoara pentru calitatea și complexitatea documentației depuse la sfârșitul anului trecut, în baza căreia s-a luat decizia selectării municipiului Sighișoara printre finaliștii ediției 2012 a competiției. ,,Premiul Europei este singura distincție europeană care-i lipsește orașului”, a adăugat Anca Silvia Rațiu, care le mulțumește sighişorenilor, cu care şi pentru care au fost derulate activităţile descrise în aplicaţia trimisă la Strasbourg, apreciate, şi de această dată, ca fiind deosebite. ,,Suntem încrezători că Sighişoara, Perla medievală a României – distincţie acordată de Comitetul elveţian de turism la Lugano – se va afla pe podiumul Premiului Consiliului Europei 2012, în semn de apreciere a modului in care autorităţile locale au trezit şi menţinut în rândul cetăţenilor oraşului sentimentul de apartenenţă la Europa!”, a declarat aceasta.

Ioan Dorin Dăneşan, primar Sighişoara:

,,Dezavuăm tentativa repetată de confiscare a eforturilor municipalităţii pentru obţinerea recunoaşterii europene. Demersul aparţine unui parlamentar care nu a avut nicio contribuţie la participarea, respectiv calificarea Sighişoarei în fazele finale din anii 2011 şi 2012 ale competiţiei Premiul Europei, motiv pentru care îl rugăm pe această cale să manifeste decenţă pe acest subiect în comunicările publice pentru a nu compromite şansa Sighişoarei şi a nu irosi munca susţinută depusă în această direcţie”.

În anii anteriori Consiliul Europei a răsplătit activitatea desfăşurată de municipiul Sighişoara în slujba ideilor europene, acordându-i Diploma de Onoare, Drapelul Consiliului Europei şi Placheta de Onoare, iar în 2011 Sighişoara s-a clasat a doua în competiţia pentru Premiul Europei – cea mai înaltă distincţie acordată unei comunităţi locale de acest înalt for european.

Istrate Manu

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.