DNA cere urmărirea penală a ministrului Borbely Laszlo

Direcția Națională Anticorupție a dat publicității un comunicat, potrivit căruia instituția a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a declanșa procedura de cercetare penală a ministrului mediului Borbely Laszlo. Comunicatul DNA precizează următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin.2 din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea 115/1999 republicată privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 665/5.07.2007 şi nr. 270/10.03.2008,

Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a solicita Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii necesare urmării penale faţă de BORBELY LASZLO, deputat în Parlamentul României şi ministru al Mediului şi Pădurilor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere, în formă continuată.

Ministrul Mediului, aflat la această oră într-o vizită în teritoriu, nu a putut fi încă contactat pentru o reacție, având telefonul închis.

Numele lui Borbely Laszlo a apărut într-un dosar de trafic de influență încă din anul trecut, însă atunci era vizat un consilier personal, ministrul nefiind pus formal sub acuzare.

C.H.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.