DNA face recurs pentru a-l ține pe Borboly după gratii

curtea de apel targu muresBiroul de presă al Curţii de Apel Târgu Mureş a anunţat miercuri că Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul teritorial Târgu Mureş a înregistrat recursul împotriva deciziei instanţei, pronunţată în urmă cu o zi, care a respins propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba şi a celorlalţi trei coinculpaţi.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Liliac, a declarat că dosarul va fi înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după ce decizia pronunţată la Târgu Mureş va fi motivată, dar şi după ce DNA îşi va motiva, la rândul său, recursul.

Precizăm că în urmă cu o zi, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins solicitarea DNA de arestare preventivă pentru 29 de zile a preşedintelui CJ Harghita, Borboly Csaba, a lui Palffy Domokos, consilier judeţean în CJ Harghita şi administrator al S.C. STRAVIA GROUP S.R.L., Csizser Botond Benedek, director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din cadrul CJ Harghita şi Sofalvi Laszlo, fost vicepreşedinte al CJ Harghita.

Instanţa le-a impus inculpaţilor măsura de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea Curţii de Apel Târgu Mureş pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14 mai 2013 şi până la data de 12 iunie 2013 inclusiv.
Curtea de Apel a mai decis că cei patru inculpaţi trebuie să se conformeze unor cerinţe, pe lângă obligativitatea de a nu părăsi localităţile de domiciliu – Borboly şi Csiszer oraşul Miercurea Ciuc, Palffy comuna Avrămeşti şi Sofalvi oraşul Odorheiu Secuiesc – în această perioadă să nu ia legătura unii cu ceilalţi şi nici cu martorii din dosar şi să nu exercite profesia în exerciţiul căreia au săvârşit faptele.
Borboly Csaba, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, este acuzat de infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, instigare la uz de fals, fals intelectual şi denunţare calomnioasă, Palffy Domokos, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Harghita, este acuzat de infracţiunile de conflict de interese în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi participaţie improprie la fals intelectual.

De asemenea, Csiszer Botond-Benedek, director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Harghita, a fost acuzat de infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals intelectual şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, iar Sofalvi Laszlo, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Harghita, a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.