Dorin Florea despre regionalizarea țării

Dorin Florea despre regionalizarea țării

florea1Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, s-a arătat nemulţumit joi, în cadrul discuţiilor organizate cu jurnaliştii din judeţ, cu privire la modul în care decurge dezbaterea publică referitoare la regionalizarea ţării, precum şi la faptul că nu există un proiect concret nici la nivel naţional, nici la nivel regional şi că nu vede nimic în afara unui absenteism total din partea Guvernului.
‘Văd un absenteism total din partea Guvernului, total, nu se răspunde instituţional, sunt lucruri confuze, lucruri care se bat cap în cap, se organizează trasee electorale cu regionalizarea. Niciodată nu a fost pusă în discuţie regionalizarea, nu mă interesează neapărat capitala regiunii, mă interesează care este viitorul Târgu Mureşului în acest peisaj. Se discută despre descentralizare şi de transfer de competenţe, însă la ce nivel nu se spune. Auzim de Sibiu, de Braşov pentru anumite lucruri, în Harghita sau Covasna se discută şi acolo câte ceva, dar nimic concret, să se formeze un program coerent, pentru ca toate energiile Târgu Mureşului să fie prinse în acest program’, a arătat Dorin Florea.

Edilul din Târgu Mureş consideră că deşi se discută despre creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, această temă este în realitate una falsă, întrucât nimeni nu este interesat, iar dovada ar fi lipsa unei strategii coerente.

‘Se discută despre absorbţia fondurilor europene: fals! Nu interesează pe nimeni niciun fond european, din moment ce de un an şi jumătate nu este identificată nici măcar o schiţă de proiect, ceea ce ar putea să aducă o finanţare regională. Noi nu avem clarificate între noi lucrurile. (…) Nu există nici un studiu concret, nicio informaţie clară despre ce se vrea’, a subliniat Dorin Florea.

Primarul din Târgu Mureş a arătat că, împreună cu Universitatea Populară, a iniţiat un dialog cu toate categoriile profesionale, inclusiv cu jurnaliştii pe marginea viitorului oraşului, pentru a fi discutate proiectele urbei ‘care sunt blocate din cauza unor interese politice’.

‘Mai bine să facem în exces o serie de lucruri, decât să ne reproşăm sau să căutăm vinovaţi. (…) Deşi ne dorim o dezbatere publică reală, vedem o reţinere şi un absenteism suspect. Părerea mea e că unii nu înţeleg ce caută în funcţii de decizii, se confundă interesul public cu cel personal. Se pune accent numai pe interesul personal, negându-se menirea pe care o au în instituţiile publice. Problema în faţa căreia suntem este una extrem de importantă. În problema regionalizării se pune viitorul Târgu Mureşului, ce facem cu el, îl înmormântăm?’, a subliniat primarul.

Edilul a afirmat că a constatat că jurnaliştii sunt blocaţi în a spune anumite lucruri, că în unele cazuri ‘interesele politice îi determină să aibă anumite atitudini’, iar alţii sunt ‘excesiv de politicoşi’ şi din acest motiv lumea nu mai ştie ce să creadă.

Florea a accentuat că atât jurnaliştii, cât şi medicii sau profesorii universitari ‘sunt în aceeaşi oală’ şi că, la o adică, toţi vor fi la fel de vinovaţi dacă nu apără interesele oraşului, atunci când ‘mediocritatea şi impostura vor ieşi la suprafaţă’.

Dorin Florea a susţinut că are o serie de proiecte eşuate pe fondul blocării acestora de către ‘politrucul care îşi bagă coada’ şi că în acest fel ‘mâine se va ajunge ca politrucul să ne dicteze şi codul genetic şi modificările de genă pe care le acceptă el: adică să fii tâmpit, să fii prost, să accepţi orice şi el să fie cel mai bun, cel mai frumos şi cel mai inspirat în a lua decizii’.

Primarul din Târgu Mureş a prezentat o serie se proiecte blocate prin decizii politice în cadrul Consiliului Local Târgu Mureş – cum ar fi Strategia Digital Mureş – dar şi la nivel de judeţ, unde municipiul reşedinţă de judeţ nu are nicio putere de decizie în cadrul Zonei Metropolitane, afirmând că judeţul Mureş, pe fondul alocării fondurilor europene din 2014 la nivel regional, nu ar avea niciun parteneriat cu judeţele învecinate.

Printre proiectele blocate, Dorin Florea a enumerat Strategia Digital Mureş, care este acum pe rolul instanţelor de judecată, proiectul de unire a celor opt localităţi din jur cu municipiul Târgu Mureş, dar şi alte proiecte importante, inclusiv de infrastructură, arătând că prin absenteism şi prin tăcere categoriile profesionale, intelectualitatea, jurnaliştii demonstrează că ‘certifică acest lucru’.

În cadrul dezbaterii unii jurnalişti au motivat că ‘aşa cum e societatea, aşa e şi presa’, alţii arătând că pentru ca proiectele oraşului să aibă succes este nevoie de o campanie de responsabilizare publică, însă şi de o colaborare între toţi factorii implicaţi în decizii, prin depăşirea orgoliilor politice.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.