Dorin Florea: „Nu mă văd defilând acum cu PNL”

floreaPrim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL), Dorin Florea, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că la ora actuală PNL nu poate fi definit ca un partener corect de dreapta, întrucât această formaţiune nu a luat nicio măsură de dreapta în ultimii doi ani de guvernare şi că el nu s-ar vedea defilând alături de liberali. ‘Eu consider că la ora actuală PNL nu poate fi definit ca un partener corect de dreapta. PNL, din punctul meu de vedere, a greşit enorm de mult faţă de electoratul său, el nu-şi reprezintă electoratul, ci îşi reprezintă doar interesele liderilor de partid, în care nu am văzut nicio măsură de dreapta de doi ani (…) Nu mă văd defilând acum cu PNL. Dacă în antecedente am luat doze substanţiale de Emetiral, nu ştiu ce medicament s-o fi inventat pentru a putea trece uşor peste o anumită stare de greaţă. Probabil că nu o să stau eu la masă. Trebuie să fie o compatibilitate umană, educaţională’, a susţinut Florea.

Primarul din Târgu-Mureş a adăugat că nu a văzut PNL deloc preocupat de luarea unor măsuri de dreapta, în timp ce mediul de afaceri din România este ‘disperat’, iar nivelul de fiscalitate ‘este de neacceptat pentru un partid care dă o majoritate, care dă o garanţie Guvernului’.

Florea a afirmat că liberalii au mai făcut dovada acestui comportament la guvernare şi în 2006-2007 ‘când conduceau un guvern minoritar cu PSD în spate’. ‘Ce măsuri de dreapta au fost atunci? Mediul de afaceri trebuie să simtă dreapta, mediul de afaceri trebuie să fie generos cu angajatorii, cu angajaţii şi aşa mai departe. Tu vii şi pui biruri. Investiţiile în Târgu Mureş şi în toată ţara sunt praf. De unde vrei bani? Mai pune o fiscalitate. Fiscalitate excesivă este ceea ce avem în România, evaziune masivă’, a susţinut politicianul.

Potrivit lui Florea, deoarece o colaborare cu liberalii va fi foarte grea, rolul PDL este să-şi facă temele ‘ca partid serios de dreapta’.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.