«

»

Două saloane de la SCJU Târgu Mureş, evacuate în urma depistării a doi pacienţi cu bacteria Clostridium

Două saloane aparţinând secţiei clinice Medicină Internă I de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş au fost evacuate, marţi după amiază, după depistarea a doi pacienţi cu bacteria Clostridium difficile.

Managerul SCJU Târgu Mureş, dr. Claudiu Puiac, a declarat pentru AGERPRES, că în fiecare dintre cele două saloane a fost depistat câte un pacient cu această bacterie – care cauzează iritarea intestinului şi a colonului – care se manifestă la om pe fondul imunităţii scăzute, în urma administrării de antibiotice.

Puiac a spus că, întrucât la acel nivel există trei secţii clinice, dintre care una este în renovare, s-a decis izolarea celor doi bolnavi cu bacteria Clostridium într-un salon improvizat într-o cameră a medicilor, iar restul pacienţilor au fost relocaţi, şase la Clinica Medicină Internă III, într-o altă clădire, iar alţi trei în alte saloane.

Dr. Claudiu Puiac a spus că pacienţii relocaţi vor reveni în saloane după ce acestea vor fi dezinfectate, chiar dacă există unele speculaţii. Surse din cadrul SCJU Târgu Mureş susţin că prin evacuarea celor două saloane de la Clinica de Medicină Internă I s-ar urmări de fapt mărirea numărului de saloane pentru Clinica de Cardiologie.

Conducerea SCJU Târgu Mureş nu a confirmat informaţia.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.