«

»

DOUBLE BIND la Gala Hate Awards

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță participarea spectacolului DOUBLE BIND de Alina Nelega şi Kincses Réka în cadrul Gala Hate Awards, organizată de ActiveWatch, cu ocazia lansării Raportului anual cu privire la discursul instigator la ură din România, 2015 – 2016, care analizează situația hate speech-ului în spațiul românesc.

Spectacolul de teatru-documentar DOUBLE BIND se va juca luni, 15 mai, de la ora 20.00, la Teatrul Odeon. Acesta va prezenta în premieră publicului bucureștean poveștile de viață ale celor unsprezece actori români și maghiari implicați: Monica Ristea, Berekméri Katalin, Elena Purea, Pál Emőke, Laura Mihalache, Csíki Szabolcs, Alexandru Andrei Chiran, Barabási Tivadar, Claudiu Banciu, Bartha László Zsolt, Cristian Iorga.

„În Double Bind jucăm cu cărțile pe față. Nu vrem să ne împăcăm, să pretindem că ne înțelegem reciproc atunci când nici pe noi înșine nu ne înțelegem”, este mesajul care prezintă premisele spectacolului din perspectiva creatorilor lui.

În deschiderea spectacolului, ActiveWatch va prezenta Gala Hate Awards, unde vor fi premiați cei mai merituoși protagoniști ai exprimării responsabile și va expune cei mai stridenți autori de mesaje de ură.

ActiveWatch este o organizaţie de drepturile omului care militează pentru comunicarea liberă în interes public. ActiveWatch susţine următoarele direcţii strategice de intervenţie socială: politici de bună guvernare, libertatea de exprimare, anti-discriminare şi educaţie media.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.