Dr. Benedek Orsolya n-a mai fost găsită în viaţă!

Anunţ cu durere în suflet că ştirea este adevărată. Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi ajutat în aceste zile. Vă rog să RESPECTAŢI INTIMITATEA familiei în aceste momente grele. Vă mulţumesc”, MKM.

În urmă cu o săptămână, a apărut o postare disperată pe pagina de socializare. Distribuită de prieteni şi necunoscuţi, postarea a ajuns şi în presa naţională, iar cei care o distribuiau sperau din tot sufletul că dr. Benedek Orsolya, căci despre dispariţia ei a fost vorba, va fi găsită.

Doctorița, în vârstă de 32 de ani, de la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Tîrgu Mureș, a dispărut fără urmă din parcarea unui supermarket din oraș, motiv pentru care polițiștii au format echipe de căutare și au dat-o în urmărire națională”, potrivit comunicatului emis de IPJ Mureş.

Să reluăm filmul evenimentelor:

În urma anunţului postat pe pagina de socializare au apărut comentarii, unele dintre ele confirmate şi de rudele doctoriţei. Acestea susţineau că ultima dată Benedek Orsolya a fost văzută în parcarea supermarketului Auchan City, la ieşirea din oraş, spre comuna Corunca. Era duminică seara, în jurul orei 20,50. Camerele de supraveghere au surprins-o pe tânără stând de vorbă lângă o dubă, VW Transporter, de culoare închisă. Din înregistrări nu reiese că ar mai fi fost cineva în maşină dacă, şi în ce condiţii, s-ar fi urcat doctoriţa în maşina al cărei număr de înmatriculare nu a fost vizibil, înregistrarea fiind destul de neclară. Cert este că de acolo a dispărut Benedek Orsolya.

Scenarii ca în filme

Bună tuturor. Numele meu este Alina și sunt prietenă cu Orshee… contul ei de facebook nu e spart… sunt eu logată de pe calculatorul ei, din casa părinţilor. Orshee încă e dispărută… Vă rog din suflet, dacă cineva îi vede maşina sau ştie ceva de ea, să anunţe”, a postat, în 12 decembrie, pe facebook, una dintre prietenele doctoriţei.

În încercarea disperată de a-i da de urmă, au apărut şi scenariile. Că ar fi fost chemată de urgenţă la un caz medical, că ar fi fost ameninţată, răpită, că o fi vorba de răzbunarea vreunui student. Toate au rămas presupuneri, cu atât mai mult cu cât maşina tinerei, un Opel Tigra de culoare gri, a fost găsită în parcarea supermarketului, duminică seara.

Misterioasă dispariţie

La rugămintea familiei care a dorit să ţină mass-media departe, în zilele care au urmat nu au mai apărut alte detalii, doar anunţul a fost distribuit pe pagina de socializare. Tot acolo vom afla „dacă vor fi noutăţi”, a declarat prietena doctoriţei, tot la cererea familiei.

Andreea Pop, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a confirmat că doctoriţa este căutată prin toate gările, autogările, în toată ţara, dar nu poate da relaţii la cererea familiei.

Tot mai ciudată e misterioasa dispariţie”… şi astfel de titluri au reluat ştirea în presa naţională. După două zile, colegele au început să se gândească la ce e mai rău, spunând că Orsolya nu a lipsit niciodată de la serviciu fără să anunţe. „E o colegă foarte bună pentru noi, muncitoare, foarte corectă, ne pare rău că nu ştim nimic despre ea”, a declarat o colegă de-a ei pentru Antena 1.

Pierdut semnal de telefonie

Tot dintr-o astfel de postare de pe Facebook reiese că semnalul de pe telefonul ei s-a pierdut undeva într-o zonă împădurită, greu accesibilă, pe raza comunei Livezeni.

Zilele treceau şi lipsa oricărei veşti de la ea dădea naştere la noi speculaţii. Prietenii nu ştiau să aibă un iubit, tânăra nu suferea de depresie şi totuşi nu era de găsit!

După 48 de ore, părinţii tinerei au anunţat poliţia despre dispariţie.

În urma activităților specifice efectuate, polițiștii s-au sesizat din oficiu despre comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind deschis un dosar penal”, aflăm din comunicatul poliţiei.

Suspect arestat

Astfel, a fost găsit principalul suspect, un tânăr de 27 de ani din comuna Corunca. Primele ştiri apărute într-o publicaţie de limba maghiară dădeau şi un nume şi detalii despre cum ar fi fost găsit cadavrul doctoriţei.

Principalul suspect în dosar a fost identificat de polițiști în cursul zilei de 16 decembrie, în persoana unui tânăr de 27 de ani, din comuna Corunca, județul Mureș, față de care polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Ulterior, în baza solicitării de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, instanța a admis efectuarea unei percheziții domiciliare la locuința tânărului reținut”, potrivit comunicatului IPJ.

Ce spun sursele despre suspect

Pe surse, am aflat că suspectul ar fi locuit în chirie în comuna Corunca, în casa unde cândva a funcţionat un bar. Tot pe surse se spune că suspectul ar fi dus-o pe doctoriţă pe dealurile din Maiad. Că acolo ar fi omorât-o, după care a transportat cadavrul în comuna Corunca, unde l-a aruncat într-un puţ, un fel de fântână în curtea casei. L-a acoperit cu nişte pământ, iar a doua zi şi-a rugat vecinul să-i aducă cu maşina nişte pietriş și a mai pus peste el, ca să fie sigur că nu se află. „De unde ştim? La ţară se ştie tot”, afirmă sursele care vor să-şi păstreze anonimatul.

Varianta oficială

În urma efectuării percheziției, polițiștii au identificat cadavrul unei femei, care urmează a fi supus autopsiei în cadrul Institutului de Medicină Legală. Dosarul a fost declinat spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, a anunțat, sâmbătă seara, Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Potrivit primelor ştiri preluate şi de publicaţia noastră, se ştia că victima ar fi fost găsită înhumată într-o groapă în curtea casei suspectului. Carmen Frandeş, purtătorul de cuvânt adjunct al IPPJ Mureş în schimb, a explicat: „Nu vă pot confirma mai mult decât atât că am descoperit cadavrul pe teritoriul casei. Asta poate însemna curte, puţ sau orice”.

Semne de întrebare

O persoană cunoscută din comună a postat şi linkul către pagina de facebook a suspectului, despre care afirmă că a fost arestat. Altcineva comentează căutând motivul înfiorătoarei crime:

Nu ştim sigur, dar o fi fost în legătură cu munca ei? Un student furios sau pacient? Groaznic… nu am cuvinte. Nu se poate întâmpla aşa ceva. Mă uit des pe Cbs Reality la fel şi fel de cazuri, dar niciodată nu îţi închipui sau cel puțin refuzi să te şi gândeşti că se poate întâmpla cu tine, aproape de tine sau cu oricine pe care ai cunoaşte”, a comentat S.A.

Şi a urmat postarea lui Mathe Klara Magdolna pe pagina de socializare a doctoriţei: „Anunţ cu durere în suflet că ştirea este adevărată…”.

Mesaje de condoleanţe familiei

Între timp, mesajele curg pe pagina de Facebook a doctoriţei, în limbile română şi maghiară, în amintirea căreia colegii de la SCJU au ţinut un moment de reculegere, amintindu-şi de zâmbetul celei care a fost „micuţa lor Orşi”.

Nu se poate înţelege cât de grea e despărţirea, decât atunci când o fiinţă dragă pleacă de lângă noi. O cauţi şi nu o găseşti, o strigi şi nu te aude, o aştepţi şi nu mai vine. Ne rămâne doar amintirea şi un dor nestins în inimă..”, Gabriela I. H.

Egy héten át hittük, hogy újra látunk majd…és fájdalommal vettük tudomásul, hogy minden remény szertefoszlott… nyugodj békében Orsolya Benedek. És bár a szó most kevés, együttérző szívvel kívánunk vigasztalódást az egész család számára !!!” B. Annamaria (O săptămână am crezut că te vom revedea… şi cu durere am aflat că toate speranţele noastre s-au spulberat… Odihneşte-te în pace Orsolya Benedek. Deşi cuvântul e prea puţin acum, cu empatie dorim consolare întregii familii. trad. red.)

Deşi un demon te-a răpit dintre noi, ţi-a frânt zborul şi ţi-a zdrobit visele, nimeni şi nimic nu îţi poate clinti căldura şi liniştea pe care mi-ai aşternut-o în suflet”.

Şi acum am în minte ziua în care ne-am cunoscut, în noiembrie 2003… la SMURD, şi azi decembrie 2016… tot la SMURD mi-am luat adio de la tine prieten drag… rămâi cu bine şi ne vom reîntâlni în lumea de dincolo...!”, Bogdan L.

Dumnezeu să te odihnească! Nu îmi vine să cred ce s-a întâmplat. Aţi fost o profesoară extraordinară şi de la dumneavoastră am învăţat multe. O să îmi fie dor de dumneavoastră şi de tot ceea ce a fost frumos pe parcursul anilor de facultate”. D. Andreea.

Nyugodj békében Orsolya Benedek! Őszinte részvétem a családnak! Nem tudom felfogni hogy tehet valaki ilyen szőrnyű dolgot! Ő sokkal többet érdemelt volna az élettől!” P. Timea (Odihneşte-te în pace Orsolya Benedek! Sincere condoleanţe familiei! Nu-mi intră în cap cum poate comite cineva o faptă atât de oribilă! Ea ar fi meritat mult mai multe de la viaţă! trad. red.)

Doctorița, în vârstă de 32 de ani, medic specialist la Secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Tîrgu Mureș, lector universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Tîrgu Mureş, ani de zile a fost voluntar la SMURD, a dispărut din parcarea Auchan City, trupul ei neînsufleţit a fost descoperit în curtea casei suspectului, care între timp a fost reţinut.

Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

Erika MĂRGINEAN

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.