Dr. Dan M. Fărcaş, nominalizat la Gala Medica

dan-farcas-660x439Medicul Dan Mircea Fărcaş, medic primar cardiologie, doctor în ştiinţe medicale, şef al Laboratorului de Explorări Funcţionale Neinvazive din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş, este nominalizat la premiile Gala Medica 2014, la categoria “Medicul Implicat” dotat cu Premiul „Dr. Alexandru Pesamosca”.

Gala Medica 2014 este organizată de Colegiul Medicilor din România deja pentru a şasea oară ca să  aducă în lumina reflectoarelor oameni şi organizaţii care au un numitor comun: doresc să schimbe ceva în sistem, doresc ca prin eforturile lor să pună lucrurile în mişcare.

„Medicul implicat -premiul „Dr. Alexandru Pesamosca” la care este nominalizat dr. Farcaş, este o recunoaştere a intregii activităţi desfăşurate pe lângă profesia de bază şi a implicării în comunitate, prin acţiuni de voluntariat, colaborarea cu asociaţiile de pacienţi.

Dr. Dan Mircea Fărcaş este medicul care se luptă cu boala Parkinson de peste 25 de ani şi, nu doar că îi face faţă cu succes, dar reuşeşte să îşi facă şi profesia şi să se implice în alte activităţi sociale. A aflat că are Parkinson încă din anul IV al studenţiei. A absolvit Facultatea de Medicină din Târgu Mureş în 1992. S-a implicat în activitatea Asociaţiei Antiparkinson, al cărui vicepreşedinte este. De asemenea, conduce Clubul Pacienţilor cu Boala Parkinson Mureş.

Juriul concursului alege dintre înscrieri şi propuneri nominalizările la fiecare categorie. Acestea sunt postate pe site-ul Galei (http://gala2014.cmr.ro), iar vizitorii îşi pot exprima opţiunile prin vot. La fiecare categorie vor exista doi câştigători. Unul va fi ales de juriu, iar al doilea de voturile publicului. Încă două zile se mai poate vota pe siteul galei. Dr. Dan Mircea Fărcaş se află în fruntea clasamentului cu 2.664 de voturi.(EM)

 

 

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.