Drogul

M-am uitat la televizor la telenovela ce se năștea în direct în jurul domnului Năstase și nu-mi venea să cred. Era la televizor, în acea noapte de pomină, același ins pe care în urmă cu vreo doi ai în urmă îl aveam invitat la emisiunea pe care, la acea vreme, o moderam. Atunci, omul Năstase îmi părea puternic, de-o aroganță care respira prin fiecare por, un simț al autocontrolului desăvârșit. Iar acum, în acea noapte, era o caricatură, o glumă proastă, o copie stângace care pocea cumplit originalul.

Pentru politicianul român puterea e drogul cel mai puternic. E un rău care-și cuibărește tentaculele atât de adânc în mintea lui, încât îl rupe uneori iremediabil de realitate. Nici măcar setea de bani nu se poate compara cu efectele nocive ale puterii. Ca orice drog, atunci când, după o perioadă foarte lungă de administrare, el iese brusc din consumul năpăstuitului, efectele asupra judecății sunt mistuitoare și total ieșite din logica celor care nu l-au consumat.

Indiferent dacă Adrian Năstase a încercat să se sinucidă sau a fost doar un patetic scenariu pus la cale pentru a evita întâlnirea cu uniforma dungată, explicația e aceeași (chiar nu sunt adeptul teoriilor conspiraționiste să merg mai departe, ci doar iau ambele variante în vedere). Pentru un om care încă de mic a fost învățat cu drogul puterii, care a ajuns întâiul om al țării, a pierdut o bătălie, a fost aproape doborât ca politician, a fost tracasat ani la rândul cu interminabile procese (după umila-mi părere nu era nevoie de ani de zile de procese, dumnealui putând fi dovedit vinovat mult mai repede pentru alte fapte), după ce a revenit ca politician impunându-și indirect omul său la fruntea celui mai mare partid din România, a fost răpus din nou, de această dată definitiv ca politician, deci om al puterii. S-a trezit într-un final rușinos și decadent de om politic, într-o fundătură care-i pecetluia destinul de a nu mai reveni niciodată în vârful piramidei puterii, unde odată fusese. A căzut din vârf în cel mai jos loc posibil. Într-un loc pe care drogul puterii nu-l lăsa pe Adrian Năstase să conceapă că ar putea vreodată ajunge. Iar asta a fost mai mult decât a putut duce rațiunea lui.

Dar Adrian Năstase nu e un exemplu singular, ci a fost doar cel mai teatral pus în scenă. Ca el sunt o sumedenie alții, care ar trebui să vadă lecția Năstase ca pe o pildă, un posibil sumbru sfârșit.

Cătălin Hegheș

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.