Ecouri la TIFF Mureş – ediţia a 2-a

Duminică seară s-aAlbulescu,DanCondurache-TIFFMures încheiat Ediţia a 2-a a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) Mureş, confirmarea unei frumoase prietenii între publicul mureşean şi film.
Statisticile finale confirmă apetitul publicului pentru filme de calitate şi dorinţa de a include Târgu Mureş-ul în lista oraşelor care găzduiesc evenimente speciale.
Astfel peste 8500 de spectatori au participat la proiecţiile de film organizate în şase locuri diferite. Publicul a făcut săli pline în special la proiecţiile în care au avut şansa să întâlnească nume de referinţă din cinematografia românească.
Cinematograful Arta s-a dovedit neîncăpător pentru cei care au dorit să vizioneze alături de Victor Rebengiuc „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, o peliculă semnată de Lucian Pintilie.
Carisma lui Victor Rebengiuc, pe ecran şi dincolo de el, a făcut ca publicul prezent la proiecţia „Câinele japonez” (regia: Tudor Jurgiu), propunerea României pentru cel mai bun film străin la următoarea ediţie a premiilor Oscar, să rămână la final minute în şir în sală pentru a sta de vorba cu marele actor.
Printre invitaţiiRebengiuc-TIFFMures speciali ai festivalului s-au numărat si actorii Ioana Crăciunescu, Mircea Albulescu si Dan Condurache, prezenţi în faţa publicului mureşan cu un alt film din arhiva cinematografiei româneşti, producţia din 1985 „La capatul liniei”. „Festivalurile de film, şi din fericire TIFF-ul îşi îndeplineşte excelent acest rol, sunt cea mai bună ocazie pentru un actor să îşi simtă publicul, să înţeleagă emoţia pe care a transmis-o. Este cea mai buna punte între noi şi lumea de dincolo de ecran”, marturisea, dupa proiecţie, Mircea Albulescu.
TIFF a continuat şi la Târgu Mureş misiunea sa de a aduce publicul tânăr mai aproape de cinematografia de artă, misiune pe care proiectul EducaTIFF o pune în practică de aproape 10 ani. În fiecare dintre zilele festivalului, tinerii au avut în cursul dimineţii proiecţii cu filme dedicate pe care au putut să le dezbată la final şi să înţeleagă, astfel, mai bine, conceptul de film ca artă.
Serile de scurtmetraje găzduite de către J’ai Bistrot s-au derulat într-o locaţie arhiplină, cu un public entuziast, bun cunoscător al ofertei.
Cu siguranţă, cel mai deCTC-TIffMures succes concert al ediţiei a fost asigurat de CTC, care au adunat aproape 1000 de spectatori alături de ei. Printre cei care au mai concert la TIFF Mureş au fost ROA şi Basska, un mixt muzical gândit tot din perspectiva unei oferte culturale altfel decât cele găzduite în mod obşnuit de oraş.
„Am gândit ediţia din acest an încercând să obţinem confirmările care pot transforma TIFF Mureş într-un proiect pe termen lung. Iar aşteptările noastre au fost împlinite. Avem aici un publicul cu un foarte mare apetit pentru cinema, căruia nu ii este teamă să abordeze pelicule din registre artistice foarte diferite, un public care respectă cinematograful românesc şi pe clasicii săi”, spune Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului.
TIFF Mureş 2013 este un eveniment organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană şi de Consiliul Judeţean Mureş.
Andrei Aroneţ – coordonator comunicare

print

Share