Ediția aniversară a Festivalului Sighişoara Medievală bate la ușa cetății!

Având tema „LEGENDE MEDIEVALE”, cea de-a XXV-a ediție își propune să aducă Festivalul Sighişoara Medievală la valoarea pe care o merită, și anume a celui mai vechi festival medieval din România care să se bucure de autenticitatea perioadei declarate prin spectacole, muzică și imagine, devenind astfel o poartă de călătorie în timp care să pună în valoare Cetatea Sighișoarei.
Importanţa acestei manifestări constă în puntea de comunicare realizată prin intermediul artei, cu ajutorul genurilor specifice Epocii Medievale. Astfel, pe parcursul celor trei zile, participanții se vor putea bucura de muzică și dansuri medievale, teatru commedia dell’arte, teatru de umbre, teatru itinerant, teatru interactiv pentru copii, jonglerii cu steaguri, ateliere de artă și manufactură medievală, tabăra cavalerilor, arena de turnir a cavalerilor, curtea comedianților, recitaluri de poezie, conferințe,expoziții și video-mapping.
Sperăm ca, în perioada 27-29 iulie 2018, participanții la cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Sighișoara Medievală să regăsească bucuria serbărilor medievale din tablourile lui Bruegel și atmosfera de la începuturile acestui festival.

Primăria Municipiului Sighișoara

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.