Elevii de la Sânger au adunat legume și fructe pentru căminul de vârstnici din comuna Papiu

 

În luna noiembrie a avut loc campania „Săptămâna legumelor și fructelor donate”, desfășurată de Ministerul Educației Naționale, cu scopul de a obișnui elevii cu voluntariatul și gesturile caritabile. Donarea efectivă s-a desfășurat în perioada 20 – 24 noiembrie.  Beneficiarii acestui program au fost oamenii nevoiași (familii sărace, cantine, cămine de bătrâni etc.).

În această campanie s-a implicat și Școala Gimnazială Sânger, județul Mureș, astfel că elevii îndrumați de d-na prof. coordonator SNAC – SUCIU FLORINA și însuflețiți de doamna director RODICA GLASU au adunat după puteri și au bucurat Căminul pentru persoane vârstnice din comuna vecină, Papiu Ilarian.

„În ultimii ani, la Școala Gimnazială Sânger s-a împământenit obiceiul ca în luna noiembrie elevii și dascălii lor să ofere, pe lângă zâmbete și compasiune pentru cei aflați în dificultate și fructe și legume.  Fiecare, din multul sau puținul său a donat după puteri. Iar acolo unde este bunăvoință și Dumnezeu își revarsă mila astfel că s-au umplut mai bine de 4 saci cu cartofi, un sac cu ceapă și multe sacoșe cu varză, morcovi și fructe. Ne-am pus pe trebă, îndrumați de d-na prof. coordonator SNAC – SUCIU FLORINA și însuflețiți de doamna director RODICA GLASU, am încărcat cele adunate în mașini și împreună cu elevi reprezentanți din fiecare clasă și colegi dascăli am plecat spre Căminul pentru persoane vârstnice din comuna vecină, Papiu Ilarian.

Acolo am fost întâmpinați de către domnul director Szekely Elemer și doamnele care se ocupă de bunicii aflați în grija lor. Copilașii au vizitat pe fiecare bunic, oferindu-le pungi cu fructe, zâmbete și …multă energie. Pe fețele brăzdate de greutățile vieții se putea citi o mică sclipire de bucurie pe care micuții noștri școlari au reușit să le-o aducă acestor oameni. Pentru câteva momente au putut auzi ”zumzetul nepoților”, bucuria copilăriei și optimismul tinereții emanat de elevii școlii noastre. Știm cu toții că atunci când dăruiești, primești: satisfacția faptei bune, bucuria de a fi tu sursa mulțumirii altora. Pe lângă satisfacția de a dărui noi am mai primit și o lecție, poate suna ”demodat”, dar bunicii nu trebuie uitați! De aceea, am promis că ne vom duce să-i colindăm”, se arată pe pagina de socializare a comunei Sanger.

 

Cristina Vancea, sursa Școala Gimnazială Sânger

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile nu sunt permise.