Elicopterul prăbușit la Tăureni a fost scos din lac

Elicopterul prăbușit la Tăureni a fost scos din lac

elicopter taureniŞeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, colonel Dorin Oltean, a declarat la finalul operaţiunii de scoatere a elicopterului prăbuşit în urmă cu o zi într-un lac din Tăureni, în care cinci persoane şi-au pierdut viaţa, că operaţiunea a decurs în condiţii normale, toate forţele implicate cooperând foarte bine.

‘Operaţiunea a decurs în condiţii normale, a fost un efort conjugat. Mă bucur că scafandrii de la Inspectorat (ISU Mureş, n.r.) împreună cu colegii de la IGA au reuşit să scoată această epavă. În momentul de faţă probleme deosebite din punctul nostru de vedere nu mai sunt. Se pare că epava va fi transportată la Braşov pentru demersurile necesare stabilirii cauzele producerii acestui accident. Deocamdată nu cunoaştem mai multe detalii’, a declarat şeful ISU Mureş.

Potrivit colonelului Oltean, până la sosirea elicopterului Inspectoratului General al Aviaţiei, echipele ISU au încercat să identifice toate obiectele care au aparţinut elicopterului prăbuşit şi le-au scos la suprafaţă.

‘Acesta vor fi predate colegilor pentru stabilirea cauzelor producerii acestui tragic accident. În echipa de salvare au fost zece membri care s-au mişcat foarte repede pentru că sunt experimentaţi (…) Scafandrii noştri au făcut preparativele…Au fost 4 membri ai echipajului, 3 scafandri ISU, unul cu barca şi două echipaje SMURD. Probleme şi riscuri au fost, a fost o operaţiune complexă dar operaţiunea a decurs firesc şi am reuşit să scoatem fără probleme epava’, a subliniat col. Dorin Oltean.

Prefectul judeţului Mureş, Corneliu Grosu, a arătat că ‘la prima vedere epava arată ca un obiect aruncat în bot în apă’.

Referitor la zvonul potrivit căruia aparatul ar fi fost pilotat de către omul de afaceri Sorin Ţerbea, prefectul a subliniat că scafandrii au scos pilotul de la locul lui ‘fiind singurul care avea centurile de siguranţă şi i le-au tăiat’.

‘Aici suntem siguri că aparatul a fost condus de cine trebuia, adică de pilotul respectiv. Cei care analizează toate datele tehnice şi toate datele de pe înregistrarea ambientală ne vor spune ce s-a întâmplat în momentul tragediei. Noi astăzi încheiem o acţiune conjugată, vreau să le mulţumesc colegilor de la ISU, domnului colonel, colegilor de la din poliţie, Jandarmi, care au fost de astă noapte până acum şi, în mod deosebit, am vorbit cu dl. general Grădinariu, şeful formaţiei aero de la MAI, căruia i-am mulţumit pentru profesionalismul cu care au lucrat oamenii de pe elicopterul de salvare’, a declarat Corneliu Grosu.

Pentru scoaterea elicopterului prăbuşit în lacul numărul 7 din Tăureni, la faţa locului s-a deplasat un elicopter I 17, care a reuşit din prima să îşi realizeze misiunea. Epava elicopterului a ajuns pe uscat în jurul orei 12.44.

În accidentul produs luni seara, la Tăureni şi-au pierdut viaţa omul de afaceri Sorin Ţerbea în vârstă de 49 de ani, pilotul aparatului, Nicolae Iacobescu, şi trei oameni de afaceri germani, Tiberiu Deak de 59 de ani, Doina Deak de 56 de ani şi fiul lor, Tiberiu Deak de 33 de ani. O altă pasageră din elicopter, Emilia Morar, de 40 de ani, a scăpat cu câteva răni uşoare.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.