«

»

Episcopii catolici din România îngrijoraţi pentru soarta Liceului Romano-Catolic din Tîrgu Mureş

În cadrul Conferinţei Episcopilor din România ce s-a desfăşurat joi în capitală, episcopii au dat publicităţii un comunicat în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia Liceului de Teologie Romano-Catolică din Tîrgu Mureş.Îl redăm mai jos în întregime:

Episcopii catolici îngrijorați pentru soarta Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș

Conferința Episcopilor Catolici din România a luat act cu îngrijorare despre situaţia Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș a cărui funcţionare este obstrucţionată şi pusă în primejdie în urma unui denunţ neîntemeiat şi neverificat conform principiilor statului de drept. Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș a fost înființat de către Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, având menirea, ca în limitele legale recunoscute şi respectate, să asigure posibilitatea de formare intelectuală şi umană a elevilor, care împreună cu părinţii lor optează de bună voie pentru o astfel de instituţie educaţională.

Cunoscând cele derulate pe parcursul a mai multor luni în cadrul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, episcopii catolici din România consideră că prin demersurile întreprinse împotriva conducerii instituției, a corpului profesoral, a elevilor şi a părinţilor acestora, sunt lezate prevederile Protocolului încheiat între Conferința Episcopilor Catolici  din România și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice cu privire la înființarea unităților de învățământ de către culte. Totodată, Conferinţa Episcopilor Catolici din România consideră inacceptabile orice demersuri care urmăresc intimidarea familiilor ce optează pentru acest tip de învăţământ, organizat după prevederile legale actuale în România.

Conferința Episcopilor din România solicită autoritățile competente, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Inspectoratul Județean Mureș, Primăria Municipiului Târgu Mureș, și Consiliul Local Târgu Mureș să întreprindă măsuri urgente și eficiente pentru soluționarea situației, astfel încât instituţia de învăţământ amintită să-şi poată continua nestingherit activitatea educaţională. De asemenea, episcopii catolici din România fac apel la toţi cei implicaţi să se angajeze în respectarea principiilor statului de drept, inclusiv cele referitoare la drepturile minorităţilor religioase şi etnice din România”, semnează  Pr. Francisc Ungureanu, secretar general.

EM

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.