Evenimente de anvergură, la Sighișoara

Evenimente de anvergură, la Sighișoara

handbalSfârșitul acestei luni este plin de competiții de anvergură în municipiul de pe Târnava Mare, amintim astfel Turneul internațional de handbal, Olimpiada națională a sportului școlar și Olimpiada națională de Matematică.

Astfel, în perioada 29-31 martie, Primăria Sighişoara şi Federaţia Română de Handbal organizează Turneul Internaţional de Handbal Masculin-Juniori ,,Aurel Bulgaru” Sighişoara.

Competiţia se va desfăşura la Sala Polivalentă “Radu Voina” Sighişoara după următorul program: vineri, 29 martie 2013: ora 17,00: Ungaria – Polonia, ora 19,00: România – Franţa, sâmbătă, 30 martie 2013: ora 17,00: Ungaria – Franţa, ora 19,00: România – Polonia, duminică, 31 martie 2013: ora 17,00: Franţa – Polonia, ora 19,00: România – Ungaria.

De asemenea, în calendarul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, competiţia pe ramura “Atletism – Tetratlon”, faza judeţeană, figurează în data de 29 martie 2013, de la ora 14.00. Proba sportivă se va susţine pe Stadionul din Sighişoara. “Atletism – Tetratlon” este destinat elevilor din clasele de gimnaziu.

Oraşul Sighişoara va fi, în perioada 01-05 aprilie 2013, și gazda Olimpiadei Naţionale de Matematică, proiect educativ iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş. Concursul naţional presupune participarea unui număr de 200 de elevi, 44 de profesori însoţitori şi 20 de profesori, membri ai Comisiei centrale. Consilierii judeţeni vor decide în şedinţa ordinară ce va avea loc joi dacă instituţia va încheia o convenţie de colaborare cu Inspectoratul Şcolar în vederea susţinerii financiare a evenimentului. Potrivit documentelor publicare pe pagina web a Consiliului Judeţean, bugetul Concursului va fi de 85.210 lei, contribuţia CJ Mureş urmând a fi de 20.000 lei, restul fondurilor asigurându-se de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi IŞJ Mureş.

Istrate Manu

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.