Executivul şi Legislativul din Iernut, validați

Sala de Ședinţe a Primăriei Iernut s-a dovedit a fi neîncăpătoare, marţi 27 iunie, pentru cei care au dorit să participe la ceremonia de investire a primarului nou ales, a noului Consiliu Local, de alegere a viceprimarului şi de constituire a comisiilor de specialitate a Legislativului local.

Autoritatea Instituţiei Prefectului a fost exercitată de subprefectul Manuel Butilcă, în conformitate cu prevederile art. 30-35 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală şi Ordinul Prefectului Judeţului Mureş nr. 219/2012. La şedinţa de constituire au participat cei 15 consilieri aleşi în 10 iunie şi confirmaţi prin Hotărârea judecătorească prezentată în cadrul şedinţei de preşedinta Judecătoriei Luduş, Anamaria Hambeţiu.

CL, legal

Lucrările şedinţei au fost conduse în bune condiţii de Ioan Dărăban, decanul de vârstă al Consiliului. Mai întâi a fost constituită Comisia de validare formată din Simona Turcu, Remus Romul Dîmbean şi Constantin Pantea care a procedat la verificarea legalităţii documentelor celor aleşi. Nu au fost validaţi Vicu Maer şi Dorel Călian din cauza unor incompatibilităţi, astfel că, în ordine alfabetică, cei aleşi şi validaţi sunt: Rareş Mihăilă Bircea, Puiu Botezan, Ioan Dărăban, Demeter Elisabeta, Remus Dîmbean, György István, Sorin Lungu, Teofil Mărginean, Vasile Mureşan, Nadrág Elemér, Constantin Pantea, Daniel Sand, Dan Simion, Vasile Şanta şi Simona Turcu. În această legislatură au reprezentanţi în Consiliul Local formaţiunile politice USL (6 consilieri), PNG–CD (3), UDMR (2), PP-DD (2) şi AP MS (2). După ce fiecare consilier a depus jurământul, Consiliul Local a fost declarat legal constituit.

Ioan Nicoară la al doilea mandat

În continuare, preşedinta Judecătoriei Luduş, Anamaria Hambeţiu, a prezentat rezultatul validării expresiei populare exprimate la 10 iunie, prin care vechiul primar a primit încă un mandat de patru ani. Vizibil emoţionat, Ioan Nicoară a depus jurământul oficial după care a spus: „Doresc să mulţumesc tuturor celor care au participat la vot, care au dat dovadă de maturitate în ceea ce priveşte viitorul oraşului în care trăim. Ultimii patru ani au fost grei, am trecut şi prin criza economică, a fost greu şi pentru cetăţeni şi pentru administraţia locală. Vom depune eforturi mai mari alături de Consiliul Local şi de Executiv pentru a trece la o altă fază de dezvoltare a oraşului”. Între felicitările exprimate, Simona Turcu, fostă viceprimar, a spus: „Proiectele începute trebuie să continue, noi consilierii vom fi alături de Executiv”.

Pentru continuarea lucrărilor primei şedinţe de Consiliu, Vasile Şanta l-a propus pe Constantin Pantea ca preşedinte de şedinţă pentru următoarele trei luni după care a urmat alegerea viceprimarului pentru care s-au făcut trei propuneri. Ioan Dărăban l-a propus pe Rareş Mihăilă Bircea; Daniel Sand a propus candidatura Simonei Turcu, iar Vasile Mureşan l-a propus pe Teofil Vasile Mărginean. Votul a fost secret, cu buletine de vot şi la numărare, Bircea a primit 9 voturi, de la USL, UDMR şi posibil ApMS; Simona Turcu – 4 voturi de la PNG-CD şi posibil ApMS; Teofil Vasile Mărginean – 2 voturi de la PP-DD.

Noul viceprimar, Rareş Bircea este membru al PSD, consilier local la al doilea mandat şi doreşte să facă „tot ce îmi stă în putinţă pentru ca oraşul să se dezvolte în direcţia în care dorim cu toţii. Mulţumesc celor care m-au ales în funcţia de viceprimar”.

Cinci comisii de specialitate

Pentru următorii patru ani, la Consiliul Local Iernut îşi desfăşoară activitatea cinci comisii de specialitate: ECONOMICĂ: Constantin Pantea, György István, Rareş Bircea, Demeter Elisabeta, Vasile Şanta, Vasile Mureşan şi Nadrág Elemér; JURIDICĂ: Puiu Botezan, Nadrág Elemér, Constantin Pantea, Demeter Elisabeta, Sorin Lungu, Romul Dîmbean, Ioan Dărăban; URBANISM: Vasile Şanta, Rareş Bircea, Simona Turcu, Puiu Botezan, Teofil Mărginean, György István, Ioan Dărăban; SERVICII: Romul Dîmbean, Vasile Mureşan, Daniel Sand, Dan Simion, Nadrág Elemér; SOCIALĂ: Simona Turcu, Dan Simion, Teofil Mărginean, Daniel Sand, Sorin Lungu. În încheierea primei şedinţe de Consiliu participanţii s-au felicitat, şi-au urat succese şi au ciocnit câteun pahar de şampanie.

Ioan A. Borgovan

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.