Exercițiu militar româno-american, la Miercurea Ciuc

Exercițiu militar româno-american, la Miercurea Ciuc

militariUn exerciţiu de pregătire la care vor participa militarii Batalionului 24 Vânători de Munte „General Gheorghe Avramescu” Miercurea Ciuc şi un detaşament de militari americani din Corpul de Infanterie Marină se va desfăşura săptămâna viitoare în poligonul şi terenul de instrucţie din garnizoana Miercurea Ciuc.

Potrivit Biroului de Presă al unităţii militare, „acţiunea comună a militarilor români, împreună cu militarii Corpului de Infanterie Marină (MARFOREUR) al Statelor Unite ale Americii, reprezintă o etapă de instruire planificată în cadrul Exerciţiului multinaţional „Black Sea Rotational Force 2014.1 (BSRF-14.1)””.

Activităţile de instruire în comun contribuie la creşterea nivelului de interoperabilitate al armatelor statelor participante. „Prin modul în care este planificat şi executat exerciţiul, se urmăreşte operarea cu proceduri comune şi instruirea într-un mediu apropiat cadrului operaţional multinaţional din teatrul de operaţii din Afganistan”, se arată în comunicatul de presă.

Începerea activităţilor de pregătire din garnizoana Miercurea Ciuc va fi marcată printr-o festivitate militară.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.