Există situaţii când prin simple gesturi furturile din locuinţe se pot evita

Nu deschideţi niciodată uşa înainte a vă uita pe vizor şi instruiţi-vă şi copiii în acest sens! De asemenea, un lanţ pentru siguranţă este binevenit când aveţi musafiri nepoftiţi!

Încuiaţi uşa chiar dacă sunteţi acasă ! Se întâmplă să dormiţi, să fiţi în baie sau în balcon, iar în acest timp, în doar câteva secunde, cineva să vă ia din hol, în special, geanta, portmoneul, telefonul, banii… (obiecte pe care, frecvent, le ţinem la cuier ori pe un dulăpior, în hol). Bate uşor, dacă nu răspunde nimeni încearcă uşa, deschide încet şi…dacă e momentul potrivit, în câteva secunde acţionează!! Dacă o surprinde cineva în casă, spune fără reţineri că se interesează dacă locuieşte persoana „x” în bloc, ori că i s-a părut că i s-a răspuns la bătaia în uşă şi de aceea a intrat. Nu e o problemă dacă dă greş, mai sunt atâtea uşi de încercat!!

Folosiţi eficient interfonul !! Dacă nu sunteţi atenţi, s-ar putea să deschideţi unui hoţ!! Nu vă lăsaţi convinşi de diverse calităţi pe care persoana respectivă spune că le are: de la poştă, de la citit contoare, reclame etc. Persoanele care au cu adevărat treabă în bloc, au cartelă de acces!! Ceilalţi nu au de ce să intre!! Şi nu ezitaţi să întrebaţi la cine se duc persoanele care intră odată cu Dvs. în bloc, profitând de faptul că s-a deschis uşa, ori cel puţin fiţi atenţi unde se duc!

Dacă aţi pierdut o cheie sau faceţi schimb de locuinţă, nu uitaţi să înlocuiţi de îndată încuietoarea!

Campania de informare şi prevenire „Locuinţa ta e în siguranţă acum?” se derulează în mediul online, pe reţeaua Facebook – Siguranta Mureşenilor. Vă puteţi implica prin distribuirea afişelor pe conturile Dumneavoastră!

(Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii)

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.