Exit- poll IRES: rezultate, declaraţii la închiderea urnelor

PSD a obținut la Camera Deputaților 45,8% din voturile exprimate la alegerile parlamentare de duminică și 45,9% la Senat, în timp ce PNL a obținut la Senat 20,7% și la Camera Deputaților – 20,8%, potrivit sondajului realizat la ieșirea de la urne de Institutul Român Pentru Evaluare și Strategie – IRES, la comanda Digi 24.

Secțiile de votare s-au închis la ora 21,00. Potrivit BEC: Prezența la urne, la nivel național, până la ora 21,00 a fost de 39,49% (Infografice)

Datele sunt valabile până la ora 20,00, iar marja de eroare este de plus/minus 1,6%.

Camera Deputaţilor

PSD: 45,8% 

PNL: 20,8%

USR: 9,2% 

ALDE: 6,3%

UDMR: 6,7% 

PMP: 4,6%

PRU: 2,5%

ANR: 0,7%

Senat

PSD: 45,9%

PNL: 20,7%

USR: 9,3%

ALDE: 6,4%

UDMR: 6,8%

PMP: 4,7%

PRU: 2,5%

ANR: 0,7%

Declaraţii la închiderea urnelor:

Dan Maşca, preşedinte POL , susţine  USR

„Da, este istorie rezultatul USR.
Este un inceput, dar sub baroniada psd, pnl, udmr din teritoriu va fi foarte greu de schimbat ceva. Nu imposibil, dar foarte greu.”

Peter Ferenc, UDMR

„Considerăm că este un rezultat foarte bun. Avem o echipă tânără care ne va reprezenta în Parlamentul României în perioada următoare” a spus şeful de campanie, Peter Ferenc, la conferinţa de presă după închiderea secţiilor de votare.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD:Vreau şi sper ca primul-ministru să fie membru PSD. (…) Astăzi cetăţenii au făcut diferenţa între vorbe şi realitate. Au votat pentru creşterea economiei, pentru taxe şi impozite mai mici. Votul de azi ne arată că românii vor să se simtă acasă în ţara lor”.

 Nicuşor Dan, preşedintele USR: „Votul de astăzi este un început. Ne-am luptat cu abuzul, cu jaful din banii publici. Ne vom lupta cu ilegalităţile, ne vom lupta cu abuzul autorităţilor. Vom fi ceea ce nu a existat până acum. Vom fi partenerul cetăţeanului, ceea ce nu s-a întâmplat până acum în România”.

 Alinei Gorghiu, preşedintele PNL: „În acest moment nu ştiu dacă PMP sau ALDE vor fi sau nu în Parlament. Mai avem puţin până ajungem la final. Prezenţa a fost în anumite zone mai bune, în anumite zone mai proastă. Întotdeauna în Ardeal prezenţa a fost mai proastă din nefericire pentru dreapta românească”.

Traian Băsescu, preşedintele PMP: „PSD nu s-a hotărât încă, poate caută cel mai bun prim-ministru. PSD va avea cea mai dură opoziţie”.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE„Acest vot înseamnă un vot de încredere pentru valorile liberale. Sigur că ceea ce constatăm acum sunt rezultatele date de EXIT POLL-uri şi, din acest motiv, aş vrea să ştiţi că sunt rezervat şi prefer să aşteptăm numărătoarea oficială a voturilor. Vreau să transmit un mesaj tuturor colegilor mei din ţară în a-i ruga să fie foarte atenţi la procesul de numărătoare a voturilor”.

Sursa Agerpres, gandul

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.